În perioada 5-7 februarie 2018 veți asculta la Radio România Actualităţi, spectacole în regia lui Cristian Munteanu: „Micile tragedii” de A. S. Puşkin (luni, 5 februarie, ora 23.05), „Apa vie” de Josef Toman (marți, 6 februarie, ora 23.05), „Vernisaj” de Cristian Munteanu (miercuri, 7 februarie, ora 23.05).

Cristian Munteanu (25 august 1936, București–31 ianuarie 2008, București) este unul dintre numele cele mai mari din întreaga istorie a teatrului radiofonic românesc, nu numai pentru că o amplă fonotecă de înregistrări cu spectacole de gen poartă semnătura sa regizorală, ci prin valoarea artistică – de multe ori prin noutatea adusă în epoca respectivă, prin modernitatea ce rezistă și astăzi – a majorității acestor spectacole. Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1959, regizor mai întâi la Teatrul din Piatra Neamţ, a fost angajat în 1962 la Radiodifuziunea Română, ca regizor artistic. După decembrie 1989, a devenit primul redactor-şef al Redacţiei Teatru, care fusese până atunci secţie a redacţiei emisiunilor culturale. Practic, Cristian Munteanu a pus bazele activităţii distincte a acestei redacţii în forma în care se desfăşoară ea astăzi.

Cele patru decenii şi jumătate dedicate teatrului radiofonic înseamnă peste o mie de spectacole cu piese din toate epocile de creaţie, de la antici la contemporani, ilustrând toate speciile de teatru, de la cele consacrate la formule moderne, cum sunt documentarul teatral sau emisiunile scenarizate. Amintesc câteva: „Orestia” de Eschil, „Electra” de Sofocle, „Broaştele” și „Adunarea femeilor” de Aristofan, „Comedia măgarilor” de Plaut, „Cel ce se pedepseşte singur” de Terenţiu, „Odiseea”, dramatizare de Georgeta Răboj după Homer, „Tragica istorie a doctorului Faust” şi „Eduard al II-lea” de Marlowe, „Henric al IV-lea”, „Othello”, „Troilus şi Cresida” şi „Cymbeline” de Shakespeare, „Praznicul ciubotarului” de Thomas Dekker, „Arden din şi „Clavigo” de Goethe, „Maria Stuart” şi „Intrigă şi iubire” de Schiller, „Ruy Blas” şi „Marion Delorme” de Victor Hugo, „Mantaua”, dramatizare de Pușa Roth după Gogol, „Roşu şi negru”, dramatizare de Rodica Suciu-Stroescu după Stendhal, „Pasărea albastră” de Maurice Maeterlinck, „Brand” şi „Rosmersholm” de Ibsen, „Duhul pădurii” de Cehov, „Moartea Feversham”, „Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha”, dramatizare de Georgeta Răboj după Cervantes, „Viaţa e vis” de Calderón de la Barca, „Faust”, „Torquato Tasso”, „Ifigenia în Taurida” lui Ivan Ilici”, dramatizare de Pușa Roth după Tolstoi, „Heidelbergul de altădată” de Wilhelm Meyer-Förster, „Francesca da Rimini” de Gabriele d’Annunzio, „Lungul drum al zilei către noapte”, „Anna Christie”, „Din jale se întrupează Electra”, „Dramele mării” de Eugene O’Neill, „Ciocârlia” de Jean Anouilh, „Cumpăna amiezii” de Paul Claudel, „Serenadă târzie” de Alexei Arbuzov, „Deşertul tătarilor”, dramatizare de Catinca Muscan după Dino Buzzati, „Galileo Galilei” de Bertolt Brecht, „Muştele” de Jean-Paul Sartre, „Labirintul” de Fernando Arrabal, „Istoria ieroglifică”, dramatizare de Valeriu Sîrbu după Dimitrie Cantemir, „O repetiție moldovenească sau Noi și iar noi” de Costache Caragiale, „Craii de Curtea-Veche”, dramatizare de Valeriu Sîrbu după Mateiu Caragiale, „Răscoala”, dramatizare de Valeriu Sîrbu după Liviu Rebreanu, „Avram Iancu”, „Zamolxe” şi „Arca lui Noe” de Lucian Blaga, ”Iată femeia pe care o iubesc” de Camil Petrescu, ”Salba Mălinei” de Dominic Stanca, „Duios Anastasia trecea”, dramatizare de Pușa Roth după D. R. Popescu, seria de rectaluri în care un actor interpretează cinci roluri, idee pe care Cristian Munteanu a îmbrăţişat-o cu entuziasm în vara lui 2004, regizând şapte asemenea recitaluri: „Dramele puterii”. Cinci personaje în interpretarea actorului Dan Condurache, „Slugi isteţe şi bufoni” – Horaţiu Mălăele, „Peţitoare şi cumetre” – Dorina Lazăr, „Îndrăgostiţi în teatrul lumii” – Delia Nartea şi Cristian Iacob, „Chipuri ale feminităţii” – Virginia Mirea, „Contraste” – Mircea Albulescu. În toate, amprenta stilistică a regizorului este inconfundabilă. Ea se traduce printr-un simţ aparte al construcţiei teatral-radiofonice, aspect esenţial în această formă de artă, care, adresându-se unui singur simţ, auzul, recompune un univers întreg.

Există fără îndoială reguli nescrise ale teatrului radiofonic, pe care Cristian Munteanu îl considera forma cea mai rafinată de teatru. Dar niciuna dintre ele nu poate suplini disciplina interioară a artistului, care presupune, pe lângă o cultură teatrală vastă, asimilată organic, fermitatea opţiunii stilistice şi, astfel, capacitatea de reinterpretare optimă a unui text. A unui text care să fie pregătit pentru a deveni spectacol radiofonic, ştiut fiind că sunt puţini dramaturgi care scriu special pentru teatrul radiofonic. Ceea ce la lectura piesei poate oferi o satisfacţie intelectuală deosebită, ceea ce pe scena de scândură poate crea un efect extraordinar, la radio, dimpotrivă, pot să aibă minimă relevanţă, ba chiar să împiedice coerenţa spectacolului. Am avut cu toţii enorm de învăţat de la regizorul Cristian Munteanu, începând cu selecţia şi pregătirea textului până la forma finală a spectacolului, în care fiecare element trebuie să fie aşezat la locul potrivit şi mai ales să aibă justificare artistică.

Regizorul, mărturisea Cristian Munteanu, trebuie să facă o orchestraţie. O orchestraţie care începe chiar de la forma potenţial radiofonică a textului dramatic. Pe bună dreptate, Cristian Munteanu susţinea că oricâtă invenţie şi fantezie s-ar suprapune peste un text care nu a fost adaptat corespunzător tehnicii teatrului radiofonic, rezultatul va fi sortit eşecului. Că uneori trebuie, cu regret, să elimini fragmente sau să modifici chiar elemente structurale ale piesei, acestea sunt de la sine înţelese. Fără această „suferinţă”, devine imposibil să faci pasul spre transformarea plauzibilă a unui text pentru radio. Este o lecţie pe care am detaliat-o adesea în compania lui Cristian Munteanu, ale cărei secrete le-am asimilat de la un artist puţin dispus, temperamental, să dea lecţii. Avea însă talentul de a se face înţeles, de a convinge fără lungi ocoluri, de a se impune cu eleganţă, dar şi de a şti să dirijeze, adică să aşeze la locul cuvenit sugestiile venite de la actori şi de la ceilalţi membri ai echipei.