Ascultă e-teatru

Arhiva In actualitate

Ion Vova 100 – evocarea unei mari personalități radiofonice, la Teatrul Metropolis

Miercuri, 27 Septembrie 2017 , ora 11.41
 

Teatrul Național Radiofonic continuă proiectul, de înaltă ținută artistică, inaugurat recent cu un real succes: „Ne auzim la... Metropolis”.

Luni, 2 octombrie 2017, la ora 11.00, la Teatrul Metropolis din București, aflat pe strada Mihai Eminescu nr. 89, va avea loc o întâlnire de suflet, în care vom evoca personalitatea excepțională a regizorului Ion Vova, la 100 de ani de la naștere.

Vor fi audiate înregistrări din Fonoteca de aur a Societății Române de Radiodifuziune, fragmente reprezentative din creația radiofonică a maestrului Ion Vova. Interpretează: Grigore Vasiliu-Birlic, Sanda Toma, Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Alexandru Giugaru, Carmen Stănescu, Damian Crâșmaru, Tudorel Popa, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Sandu Sticlaru, Dumitru Furdui, Neli Coman, Mihai Ionescu, Ion Igorov, N. Stroe, Mircea Crișan, Sorina Dan, Virginia Mirea, Florin Piersic, Manuela Ciucur, Adina Popescu, Horia Șerbănescu, Radu Zaharescu, Tamara Buciuceanu Botez, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Nicu Constantin, Cristina Stamate, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Radu Beligan, Ion Lucian, Rodica Popescu Bitănescu, Eugen Cristea.

Regia artistică: Ion Vova. Regia de montaj: Dana Lupu. Redactori: Irina Soare și Domnica Țundrea. Coordonator de proiect: Mihai Lungeanu.

Maestrul Ion Vova rămâne o personalitate marcantă a Societății Române de Radiodifuziune, un regizor cu o carieră artistică prodigioasă, încununată de numeroase premii și distincții.

Născut la 30 septembrie 1917, supranumit de către presa de specialitate "Domnul Radio", absolvent în 1943 al Academiei de Muzică și Artă Dramatică, secția de Actorie, clasa Ion Manolescu, ulterior actor la numeroase companii particulare (conduse de Sică Alexandrescu, Lucia Sturdza-Bulandra, Dina Cocea, Grigore Vasiliu-Birlic), dar și la Teatrul Național din București, maestrul Ion Vova a fost angajat în 1952 ca regizor la Societatea Română de Radiodifuziune, domnia-sa fiind colaborator încă dinainte, la transmisiunile teatrale în direct, realizate din clădirea Colegiului "Sfântul Sava". Astfel că, din cei 93 de ani de viață, peste șase decenii s-au împletit cu istoria Societății Române de Radiodifuziune și cu destinul Teatrului Național Radiofonic.

Maestrul Ion Vova și-a legat indisolubil numele de teatrul la microfon, de emisiunile educative pentru copii și de programele de divertisment "Ora veselă", realizând, de asemenea, producții de teatru muzical, spectacole de estradă, colaborând cu numeroase generații de actori și punând în undă titluri aflate azi în Fonoteca de aur a Teatrului Național Radiofonic.

Numeroase distincții au încununat o carieră artistică prodigioasă: Premiul Asociației Umoriștilor din România în 1991 pentru activitate creatoare în domeniul emisiunilor de comedie, Premiul Asociației oamenilor de știință – scenarii științifice (1994), Premiul UNCER – creații radiofonice în Fonoteca de aur (1999), Premiul pentru cel mai bun spectacol radiofonic, acordat la Gala UNITER din anul 2001, Titlul de excelență al Culturii Române (2001), Diplomă de fidelitate față de Radio România – 50 ani (2002).

Azi, la împlinirea a 100 de ani de la naștere, socotim o onoare să ne amintim cu drag de Nenea Vova, așa cum îl numeam noi, colegii, cu infinit respect profesional și profundă admirație umană. Dumnezeu să-i ocrotească memoria eternă, presărată numai cu flori, iubire și zâmbete!


Arhiva : 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro