Ion Lucian s-a născut, în București, la 22 aprilie 1924. Debutul pe
întâia scenă a țării, când, încă nu împlinse 16 ani, avea să-i marcheze fundamental existența, astfel, încât, înscrierea la
Academia Regală de Teatru și Muzică, a venit de la sine. Acolo va
întâlni un om providențial, care îi va fi mentor, pe Ion
Manolescu, unul dintre titanii teatrului românesc, al cărui student
preferat va deveni, în scurt timp și care îi va dărui, cu
generozitate, încrederea, de care talentul său excepțional avea
nevoie, confirmându-i drumul ales. Ion
Lucian va deveni un om de teatru complet: actor, regizor, scenarist,
dramaturg, director de teatru, profesor de arta actorului,
implicându-se, cu egală pasiune și devotament în tot ceea ce
înseamnă viață teatrală. Mărturie stau sutele de roluri,
interpretate pe scena teatrelor Alhambra, Bulandra, Nottara,
Teatrului de Comedie dar și la Naționalul bucureștean, în
cinematografie, la televiziune și la Radio. De numele lui Ion
Lucian se leagă și cele două teatre pentru copii din București.
În anul 1964, a fondat Teatrul Ion Creangă, pe care îl va conduce
timp de aproape trei decenii, iar în anul 1990 va pune bazele
Teatrului Excelsior, al cărui suflet va deveni până la sfârșitul
vieții. În semn de recunoaștere a activității sale deosebite,
Ion Lucian a fost ales membru al: Asociației Scriitorilor Francezi
de Teatru și Muzică, cu sediul la Paris, Asociației
Internaționale a Teatrelor pentru Copii și Clubului Diplomației
Culturale și a primit numeroase distincții și premii , dacă ar fi
să amintim doar: Distincția de Artist Emerit( 1954), premiul
UNITER pentru întreaga carieră( 2001) iar, în anul 2002 premiul
UNITER pentru întreaga cariera dedicată publicului tânăr,
Societar de Onoare al Teatrului Național "I.L. Caragiale"
din București, cumul cu Excelsior (din 2002), titlul de Ofițer al
Ordinului Național al Legiunii de Onoare (Franța, 2004), o
încununare a activității sale remarcabile desfășurată în
spațiul francofon. A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa I și II,
Ordinul Meritul Cultural Clasa I, Ordinul Național Serviciul
Credincios în Grad de Cavaler. De asemenea, la ediția 2007 a
Festivalului Comediei Românești, i-a fost acordat premiul de
excelență.
Cariera
radiofonică a maestrului Ion Lucian se întinde pe mai bine de o
jumătate de veac, numele domniei sale fiind prezent pe afișele a
sute de spectacole, de la cele dintâi înregistrări păstrate pe
bandă de magnetofon, dacă ar fi să amintim doar: Tartarin din
Tarascon de Alphonse Daudet( 1951), Burghezul gentilom de Moliere(
1953) ori Cei trei mușchetari de Alexandre Dumas( 1955) și până
la spectacolele mai recente: Tartuffe de Moliere, în regia
regretatului Ion Vova, spectacol din anul 2004, Aventurile lui
Pinocchio de Carlo Collodi, regia artistică: Vasile Manta( 2005) ori
Doamna ministru de Branislav Nusici, regia artistică: Dan Puican(
2006), montări de referință în istoria Teatrului Național
Radiofonic.
,,Am avut un destin fericit, mărturisea maestrul, mai bine de o
jumatate de secol m-am străduit să vă aduc un strop de bucurie, să
vă luminez clipele întunecate, să vă învăț să râdeți către
soare’’, bucurie pe care sperăm că o va aduce, în sufletele
ascultătorilor și reîntâlnirea
cu unele dintre cele mai reușite creații radiofonice ale maestrului
Ion Lucian, în spectacolele: Generația
de sacrificiu,
una dintre bijuteriile dramatice ale lui Ion
Valjan,
Câinele
grădinarului, comedia spaniolului Lope
de Vega
și piesa dramaturgului latin, Terențiu- Phormio, spectacol din 1976, în regia lui Titel Constantinescu.