Ascultă e-teatru

Arhiva In actualitate

Folk fără vârstă, în sectorul 3 al Capitalei

Miercuri, 19 Februarie 2014 , ora 16.45
 

Miercuri, 26 februarie, începând cu ora 13.30, va avea loc o nouă ediție „Folk fără vârstă”, la Colegiul Național „Matei Basarab”, în Sala de festivități, unde vor participa elevi de la 8 licee din sectorul 3 al Capitalei.

Invitații sunt cunoscuții cantautori Ducu Bertzi, Mihai Neniță, Marius Matache și Ovidiu Mihăilescu, iar prezentarea va fi asigurată tot de către o cunoscută cantautoare - Maria Gheorghiu.

Cel de-al cincilea eveniment „Folk fără vârstă” din actuala ediție, a VII-a, aduce în concursul de creație și de interpretare, individual sau în grupuri folk, elevi admiși la preselecțiile efectuate în cele opt licee din sectorul 3: Colegiul Național „Matei Basarab”,Școala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu”, Liceul Teoretic „Dante Alighieri”, Liceul Teoretic Bilingv „Decebal”, Liceul Teoretic „Benjamin Franklin”, Colegiul Tehnologic „Nicolae Teclu” , Liceul Teoretic „Nichita Stănescu și Colegiul Tehnic Anghel Saligny”.

Radio România Actualități, București fm și Radio 3net „Florian Pittiș” vor transmite reportaje, interviuri și înregistrări de la acest eveniment organizat de Radio România - Redacția Teatru in parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Sponsorul Hora Reghin S.A. asigură premiile.

Informații suplimentare se află pe www.tnr.srr.ro, ca și pe contul de Facebook - „Folk fără vârstă”.

Echipa Radio România, formată din Renata Rusu și Manuella Popescu, alături de gazdele evenimentului, vă așteaptă să le fiți alături.



Arhiva : 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro