Ascultă e-teatru

Arhiva In actualitate

De la Catarina la Ofelia - Clasicii dramaturgiei universale

Miercuri, 27 Iulie 2011
 

De la Catarina la Ofelia

Clasicii dramaturgiei universale


Duminică 31 iulie 2011, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați o nouă emisiune din seria „Clasicii dramaturgiei universale”: „De la Catarina la Ofelia”. Realizatori: Pușa Roth și Costin Tuchilă.

În opera lui Shakespeare personajele feminine nu se împart nici în tipuri, nici în stereotipuri. Shakespeare le dă femeilor atât posibilitatea de a avea inițiative cruciale într-o lume dominată de bărbați, cât și de a estompa diferențele dintre caracteristicile masculine și feminine. În noua emisiune din seria „Clasicii dramaturgiei universale” sunt analizate câteva dintre personajele feminine din teatrul shakespearian, individualitatea lor și situațiile în care apar în contextul pieselor respective. Fiica unui nobil bogat din Padova, Baptista, Catarina este o Colombină mutată în palat și transformată într-o răsfățată îndărătnică („Îmblânzirea scorpiei”). Femeia îndărătnică, despotică, insuportabilă este transformată în cea mai blândă făptură de tânărul bogat și îndrăzneț Petruchio, nici el deprins cu manierele galante. Eroina din comedia shakespeariană trece drept o figură emblematică pentru tipul feminin în discuție. În „Cei doi tineri din Verona”, Silvia și Iulia sunt două inocente cochete, dar sincere în sentimentele lor. Dramaturgul nu le construiește însă schematic, strict funcțional, ci le conferă farmecul psihologiei adolescentine. Viclenia femeii care dorește să-și atingă scopul nu le este străină, chiar dacă dominantă rămâne franchețea.

Comedia shakespeariană „aduce pe scenă puterea limbajului. Viața și moartea reprezintă sursa bătăliei cuvintelor, ca în «Zadarnicele chinuri ale dragostei». În acest cadru, femeile, toate convingătoare, joacă rolul principal: Rosalinda din «Cum vă place», Porția («Neguțătorul din Veneția»), Isabelle («Măsură pentru măsură»), Beatrice («Mult zgomot pentru nimic»). Ele sunt câștigătoarele vieții și ale dragostei, învingând ipocrizia puritană și piedicile machiavelice. Porția și Isabelle salvează condamnați la moarte iar Rosalinda și Beatrice denunță chinurile dragostei. Comedia întoarce lumea pe dos pentru a face să renască armonia. Femeile se deghizează în bărbați. La fel ca în comediile lui Plaut, substituirea și dualitatea sunt prezente și la Shakespeare: gemenii («Comedia erorilor», «A douăsprezecea noapte»), personaje duble («Cei doi tineri din Verona», «Cei doi veri nobili»), femeia care se substituie alteia în patul amantului nestatornic («Totu-i bine când sfârșește bine», «Măsură pentru măsură»). Sub efectul filtrului lui Oberon și al metamorfozelor lui Ovidiu, unul devine altul în «Visul unei nopți de vară». Se descoperă astfel că magia nu este decât o stratagemă teatrală.”

Capabilă de orice sacrificiu în relația de cuplu, gingașa, muzicala Viola este „dragostea în acțiune” („A douăsprezecea noapte”). Viola se deghizează în paj, cu numele Cesario, pentru a ajunge în preajma lui Orsino. Dar travestiul, obișnuit în epocă și creator de cele mai multe ori de farsă, aduce și o schimbare de substanță, pasiunea florală de la început devenind patimă metafizică. Romeo și Julieta cred în iubire, în timp ce alte personaje văd în iubire doar partea de ridicol. Virtutea iubirii și a morții devine astfel semnul superiorității morale a celor doi eroi. („Romeo și Julieta”). Puternică, devotată, loială soțului său, Desdemona a fost interpretată ca tipică pentru imaginea femeii de rang nobil în secolul al XVII-lea, iar condiția ei tragică, de victimă a geloziei îi conferă un plus de gingășie și noblețe. („Othello”).

„Macbeth” excelează prin cruzime, abundă în uneltiri teribile, scene sângeroase și, mai presus de toate, face din teama dusă la paroxism, cheia de boltă a construcției. Nu există tragedie shakespeariană care să dezvolte o atmosferă de teamă egală cu aceea din „Macbeth”. Macbeth este unealta femeii funeste, Lady Macbeth, și ea un fel de vrăjitoare de suflete, știind să trezească ambiția și ereditatea sanguinară a soțului ei, să alunge repede sentimentele sale de ostaș recunoscător și să-l împingă la crimă. Fondul magic devine coșmaresc în această cumplită tragedie în care presentimentul, împrejurările atât de puțin comune ale crimelor și apoi remușcarea sunt dezvoltate până la paroxism.

Cleopatra este una dintre cele mai complexe eroine tragice din teatrul shakespearian. („Antoniu și Cleopatra”). Puterile „femeii fatale” creează aici un amestec unic de atracție, uluire și spaimă. E un tip de fascinație tragică, în care se combină farmecul oriental, exotic, cu aură magică mereu scoasă în evidență, cu o viclenie prozaică. Când există, sinceritatea ei este brutală. Voința fermă dar și capriciul, izbucnirile dar și perfidia extremă, rafinată parcă printr-un lung exercițiu de stil, misterul dar și măreția o caracterizează în egală măsură.

Nebunia și moartea Ofeliei sunt însoțite în „Hamlet” de muzică, incluzând aici atât rolul de element de construcție dramatică dobândit de fragmentul muzical, cât și un simbolism muzical spre care este condus personajul. Diferența dintre acest personaj și celelalte chipuri feminine din teatrul lui Shakespeare nu constă în substanța morală, ci în sensurile simbolice și în psihologia specială pe care le generează. Apariția Ofeliei, cu mintea rătăcită, înaintea sinuciderii, este aproape în totalitate muzicală, replicile vorbite rămânând simple legături, referințe legendare (fiica brutarului transformată în bufniță), avertismente, toate trecând pentru simțul comun drept forme ale nebuniei. Această prezență florală, plutitoare a Ofeliei, purtând și fiind purtată de sunetele unor melodii deprimante, convoacă pas cu pas gestul final. Ofelia cântă și mai ales atrage atenția asupra conținutului cântecelor sale despre iubiri defuncte, sfârșite tragic.

După emisiunea „De la Catarina la Ofelia”, la ora 20,30, veți asculta „Ieri după Shakespeare sau Visul unui președinte” de Pușa Roth. Regia artistică: Mircea Albulescu. În distribuție: Mircea Albulescu, Tamara Buciuceanu, Coca Bloos, Sanda Toma, Mihai Dinvale, Armand Calotă și copiii: Andrei Țârdea, Vlad Leaua, Andrei Bălașa. Muzică originală de George Marcu. La vioară: Ștefan Marinache. La țambal: Daniela Marinache. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de montaj: Radu Verdeș. Regia de studio: Janina Dicu. Imagistica sonoră: Mihnea Chelaru. Producător: Domnica Țundrea. Înregistrare din 2007.

Arhiva : 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro