Ascultă e-teatru

Arhiva In actualitate

LUT de Marijke Schermer

Marți, 3 Decembrie 2013 , ora 18.22
 
Teatrul Național Radiofonic al Societății Române de Radiodifuziune prezintă, în seria „Dramaturgi străini contemporani”, premiera LUT de Marijke Schermer, traducerea Liliana Alexandrescu, adaptarea radiofonică și regia artistică Gavriil Pinte. Luni, 9 decembrie 2013, ora11:00, are loc audiția, în prezența distribuției și a realizatorilor, a spectacolului Lut, la Barul Ramada-Majestic (Calea Victoriei; intrarea liberă); premiera se difuzează la Radio România Cultural, joi, 12 decembrie 2013, ora 19:00.

Textul dramatic Lut de Marijke Schermer a apărut în antologia ”Dramaturgi olandezi de astăzi”, volum editat de Fundația Culturală ”Camil Petrescu”/ Revista ”Teatrul Azi”, 2010; este un volum care cuprinde texte reprezentative pentru dramaturgia olandeză contemporană, de aceea trei dintre piesele antologate, Cloaca, Sex și Aniversare, au avut deja premiera pe scene prestigioase din România.

Piesa Lut, o dramă în cinci personaje, prezintă situația-limită în care se găsește o femeie, Dora, confruntată cu revenirea în viața ei a bărbatului care i-a marcat prima tinerețe; este o situație care presupune introspecția trecutului, întrebări legate de viața prezentă a eroinei, de familia ei, de lumea în care aceasta trăiește. În spectacol, Gavriil Pinte imprimă o atmosferă tensionată, susținută prin interpretarea actorilor și muzical, prin alegerea a două instrumente complementare vocii umane, violoncel și clarinet; lucrurile nespuse accentuează nevrozele iar așteptările, de aceea, sunt difuze. Alegerea Dorei este o soluție care poate fi cuprinsă într-una dintre replicile finale ale personajului: „Aici, nimeni nu dezgroapă nimic”; lespede definitivă așezată pe un fragment de viață de care Dora nu s-a putut desprinde altfel.

În distribuție: Felicia Pinte – Dora; Zoltan Octavian Butuc – Vink;Titus – Radu Micu; Nele – Antonia Ionescu; Imme – Ana Maria Bălescu. Regia de montaj – Dana Lupu și Robert Vasiliță; regia de studio – Milica Creiniceanu; regia muzicală – Stelică Muscalu; regia tehnică – ing. Iulian Iancu; coordonator de proiect și redactor – Crenguța Manea.

În seria ”Dramaturgi străini contemporani”, Redacția Teatru a SRR realizează spectacole în premieră după texte ale unor autori importanți și oferă publicului interesat nu numai noi spectacole radiofonice, dar și informații despre spații teatrale din afara României, implicit alte spații culturale.

Crenguța Manea

Arhiva : 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro