Ascultă e-teatru

Arhiva In actualitate

CLASICII DRAMATURGIEI UNIVERSALE -
De la serbările dionisiace la comedie

Miercuri, 25 Mai 2011
 
Duminică 29 mai 2011, la ora 19.00, la Radio România Cultural, realizatorii Pușa Roth și Costin Tuchilă vă invită să ascultați o nouă emisiune din seria „Clasicii dramaturgiei universale”: „De la serbările dionisiace la comedie”.

Vorbind de comedia antică, toate drumurile duc la Aristofan. Dar a fost oare Aristofan primul comediograf al lumii antice? Evident, nu. Autorul „Norilor” a avut capacitatea de a sintetiza, mai mult decât predecesorii săi, elementele comice răspândite în alte genuri literare dar și în manifestările populare, atât de apreciate de toate categoriile sociale. Personaje ridicole, scene comice, asemănătoare farselor populare și reprezentațiilor de mim, întâlnim chiar și în epopeile homerice. Pocitul Tersit din „Iliada”, guraliv fără măsură, este strămoșul tuturor bufonilor din teatrul medieval. În Cântul al XVIII-lea din „Odiseea”, memorabil rămâne episodul înfruntării cerșetorilor la banchetul pețitorilor. În străvechile reprezentații de pantomimă, cunoscute în întreaga Eladă, actorii imitau defectele fizice și psihice, batjocorindu-le. Poeții comici din Atica inventau alegorii, utopii, fantezii muzicale în care satirizau întâmplări cotidiene. Ca structură, vechea comedie atică era asemănătoare tragediei, având în plus cuplete satirice care se împleteau cu episoadele propriu-zise ale acțiunii. Ca elemente de originalitate erau părțile cântate în care actorii își scoteau costumele și măștile, ceea ce nu se întâmpla în tragedie. Probabil că la originea acestui obicei se aflau cântecele de lume care apăreau în cadrul kómos-urilor, procesiuni ritualice ale oamenilor beți, în timpul Dionisiilor mici (câmpenești), sărbători ocazionate de terminarea culesului viilor, unde era invocat Bacchus, numele dat de romani zeului, reutilizat însă și de greci încă din secolul al V-lea î. Hr. (Bákhos, Bakhios, Bakheus ș.a.). Beția, cântecul, dansul se reuneau în manifestări paroxistice din care nu lipseau simbolurile falice. Aceste procesiuni se terminau cu glume grosolane la adresa spectatorilor. Dacă acceptăm explicația ariostotelică a nașterii tragediei din cântul ditirambic, cultul lui Dionysos se află așadar și la baza comediei, mai târzie cu aproximativ o jumătate de secol față de tragedie. Etimologia susține nașterea speciei din kómos, odé însemnând cântec, deși nici în această privință opiniile cercetătorilor nu sunt unanime. Unii preferă să-i identifice originea în cuvântul komé (sat), preluând astfel apropierea pe care o făcea Aristotel. În această accepție, susținută de Bernhardy și Wilamowitz, comedia s-ar apropia mai mult de serbările țărănești și cântecele falice, acestea din urmă lipsite însă de elemente dramatice. Mai probabil este că specia a preluat sugestii din ambele tipuri de reprezentații, cele mai multe provenind cu siguranță din cultul dionisiac.

Emisiunea din seria „Clasicii dramaturgiei universale” reface istoria nașterii comediei grecești, analizând primele forme de teatru comic din secolul al V-lea î. Hr. și opera celui mai important autor comic din epoca clasică, Aristofan.
Arhiva : 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro