Ascultă e-teatru

Arhiva In actualitate

''Folk fără vârstă'', ediția a VII-a, concurs - spectacol al liceenilor din sectorul 1

Marți, 21 Mai 2013
 

În cadrul celei de-a VII-a ediții a manifestării „Folk fără vârstă”, organizată de Radio România împreună cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în ziua de 23 mai 2013, începând cu ora 14.30, în primitoarea Sală de festivități a Liceului bilingv „Miguel de Cervantes”, va avea loc concursul-spectacol al liceenilor din Sectorul 1 al Capitalei.


Acest al doilea eveniment „Folk fără vârstă” din actuala ediție - după succesul evenimentului anterior dedicat liceenilor din sectorul 4 - își propune să aducă în concurs elevi de la 9 licee din sectorul 1, după cum urmează: Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Colegiul Național „I.L.Caragiale'', Colegiul Național „Sfântul Sava'', Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu'', Colegiul Național „Ion Neculce”, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, Liceul de Muzică „George Enescu” și Liceului Bilingv „Miguel de Cervantes”. Elevii care au trecut de proba de preselecție vor participa la concursul de creație, dar și de interpretrare, îndividual sau în grupuri folk.


Invitații speciali ai evenimentului sunt conscuții cant-autori Mircea Vintilă, Alina Manole și Ovidiu Mihăilescu, care vor fi, deopotrivă, membri ai juriului, dar și participanți la spectacolul de muzică folk . Prezentarea va fi asigurată și de această dată de Maria Gheorghiu.


Radio România Actualități, București fm și Radio 3net „Florian Pittiș”, vor transmite reportaje, interviuri și înregistrări de la acest eveniment organizat de Radio România - Redacția Teatru.

Sponsorul Hora Reghin S.A., care ne-a însoțit chiar de la prima ediție, asigură premiile, care constau în chitare și alte instrumente muzicale.

Informații suplimentare se găsesc pe site-ul www.romania-actualitati.ro, dând clik pe banner-ul „Folk fără vârstă”.


Realizator Manuella Popescu



Arhiva : 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro