Ascultă e-teatru

Arhiva TNR în presă

Dans alb, volum de poezie lansat la SRR

Miercuri, 13 Ianuarie 2010
 

București, 13 ian 10 /Agerpres/ - Volumul 'Dans alb', semnat de Cristian Munteanu și apărut la Editura Semne, va fi lansat luni, 18 februarie, la Centrul de Presă 'Eugen Preda' al Societății Române de Radiodifuziune (SRR).

Cartea va fi prezentată de criticul literar Costin Tuchilă, iar la lansare vor recita actorii Irina Petrescu și Mircea Albulescu.

'În viziunea autorului 'Dansului alb', poetul este un medium, primind și amplificând semnalele lumii, cărora le conferă un plus de valoare și expresivitate. Poezia se naște, pare a spune Cristian Munteanu, atunci când ai dat la o parte tot ce te poate împiedica să ajungi la esența lucrurilor pe cale, dacă se poate, cât mai directă', se precizează într-un comunicat transmis de Radio România.

Cristian Munteanu (25 august 1936 - 31 ianuarie 2008) a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1959. A fost regizor la Teatrul din Piatra Neamț, fiind angajat în 1962 la Radiodifuziunea Română, ca regizor artistic.

După decembrie 1989, a devenit primul redactor-șef al Redacției Teatru, care fusese până atunci secție a redacției emisiunilor culturale.

Autor dramatic, jucat la teatre din București și din țară, precum și la teatrul radiofonic, Cristian Munteanu a fost și autor de poezie.

 


Arhiva : 2020 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro