Ascultă e-teatru

Arhiva TNR în presă

Invitațiile Radio-ului clujean în… “Țara lui Caragiale’’

Miercuri, 15 Februarie 2012
 
Ei bine, Radio România Cluj a lansat o invitație incitantă, aceea de a se și ‘’vedea’’ cu ascultătorii, prin intermediul unui proiect al cărui autor este cunoscutul regizor bucureștean Mihai Lungeanu. În Anul Caragiale, Radio România și Radio România Cluj și-au dat mîna pentru a prezenta scrieri mai mult sau mai puțin cunoscute ale lui Caragiale, avînd subtitlul deslușitor ‘’Schițe contemporane despre întîmplări trecute… sau invers !?’’, știut fiind faptul că istoria veacului care a trecut de la scrierea operelor marelui prozator și dramaturg ‘’nu a lecuit cîtuși de puțin firea românului de comportamentul diagnosticat cu atîta claritate și încondeiat cu atîta aplicațiune de geniul caragialian’’. Regizorul și protagoniștii au încercat – și au reușit pe deplin și convingător ! – să descifreze rezonanțele contemporane ale replicilor devenite niște ‘’locuri comune’’, niște clișee menite a ne face să zîmbim, niște repere culturale pentru aceia care obișnuiesc să mai pună mînuța pe carte…

Așa se face că vineri (10 februarie 2012), la orele 15 trecute fix, în cel mai pur stil caragialean, au răspuns invitației de a se afla în Sala ‘’Tonitza’’ a Muzeului de Artă Cluj o mînă de liceeni și cîțiva spectatori mai ‘’copți’’: au venit pentru a fi martorii primei audiții cu public a schițelor Situațiune și Justiție, respectiv Articolul 214 din cadrul proiectului ‘’Țara lui Caragiale’’. Interpreți - actori ai Naționalului clujean, unii cu lecția teatrului radiofonic deja îndelung exersată, alții la debutul în această fascinantă, dar dificilă specie. Așadar, ne-au luat de mînă în ‘’Țara lui Caragiale’’, în scenariul radiofonic produs de Teatrul Național Radiofonic și Radio România Cluj, actorii Melania Ursu, Cornel Răileanu, Petre Băcioiu, Anca Hanu și Ruslan Bârlea, ‘’dirijați’’ de regizorul Mihai Lungeanu, explicațiile oferite de acesta din urmă lămurind, pentru cine nu înțelesese, ce va să zică cu proiectul, cu munca cu personajele și întregul eșafodaj ce însoțește producția radiofonică, cu personajele acestea care ne invită să privim cu ochii închiși, fără teama de a fi ‘’furați’’. Audiția cu public – interactivă, înregistrată, comentată, mediatizată – urmată de un dialog liber cu cei prezenți, a demonstrat că pariul cu interesul pentru Caragiale a fost unul cîștigat! Iar actorii, vocile din spatele microfonului, acum față în față cu publicul – Anca Hanu, Melania Ursu și Ruslan Bârlea – au demonstrat, la rîndul lor, că stăpînesc admirabil și știința jocului cu semnele de punctuație, cu respirațiile și cu tăcerile semnificative, cu cuvîntul pus în adevărata lui valoare. Întîlnirea cu și despre niște personaje imaginare, care caracterizează însă o lume reală, cea în care trăim cu toții, ‘’Țara lui Caragiale’’, a reamintit celor de față cît de actuale rămîn pentru noi situații, fapte, tipuri și replici de acum 150 și mai bine de ani.

A consemnat Michaela BOCU
m.bocu@ziarulfaclia.ro

Arhiva : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro