Ascultă e-teatru

Arhiva TNR în presă

RFI - "Art Cultura": directorul Centrului Cultural Media Radio România, Oltea Șerban Pârâu

Luni, 23 Februarie 2015
 

RADIO FRANCE INTERNATIONALE (20 februarie, ora 19:06) - Realizator: Dan Pârvu

Realizator: Bună seara și bine v-am regăsit. Sunt Dan Pârvu. Ca de obicei, la această oră, un nou invitat și o nouă temă de discuție. Alături de mine se află doamna Oltea Șerban - Pârâu, directorul Centrului Cultural Media Radio România. În primul rând, bine ați venit în cadrul acestei emisiuni care încearcă să aducă în atenția celor care ne ascultă câteva probleme privind instituțiile culturale media din România. Așadar, cum stăm din punct de vedere cultural în media?

Oltea Șerban - Pârâu: Din punctul de vedere al Radioului public, stăm destul de bine. În instituția Radioului, fondată cu onoare în 1928, care are, așadar, venerabila vârstă de 86 spre 87 de ani, povestea culturală a existat de la început. În 1928 s-a inventat radioul, o chestiune tehnologică de mare îndrăzneală la acea vreme. Am fost printre primele țări care au avut radio în Europa și, în același an, la câteva săptămâni distanță, s-a difuzat și primul concert simfonic la radio. După doar două luni, a fost realizată prima piesă de teatru radiofonic. Așadar, dacă partea de știri, de informație, a existat de la început, același lucru se poate spune și despre latura culturală. Este clar, la începutul secolului XX, în primele decenii, nu exista televiziune, evident nu exista Internet, prin urmare radioul era ceva foarte cool la vremea respectivă. Așa cum putem citi și în romanele vremii, la radio se ascultau concertele de la Londra, de la Viena, era o chestiune cu totul specială. În plus, inițial nu se înregistra, concertele se cântau și se difuzau doar live. Prin urmare, legătura dintre cultură și radioul public a existat de la început. Ceea ce este și mai interesant este că această poveste se menține și astăzi. Este, de altfel, o uzanță în Europa, acolo unde există radiouri publice. Au existat atât posturi culturale și/sau de muzică clasică și orchestre radio, încă de la acest început, când muzica se cânta live. Peste tot în Europa, radioul a rămas o instituție de cultură. Deși sunt țări în care partea culturală a fost redusă, ca urmare a problemelor financiare...

Realizator: Așadar, s-a pornit cu voință de cultură în ceea ce privește instituția radioului românesc în 1928. Dar cum stăm astăzi? După cum ați spus foarte frumos, iată că radioul public a rămas o instituție de cultură...

Oltea Șerban Pârâu: Nu știu dacă se poate epuiza această poveste a culturii la radioul public în patruzeci și cinci de minute de emisiune. Personal, am intrat în această experiență culturală la Radio România în urmă cu zece ani. În 1994, când radioul și televiziunea s-au separat, cultura a rămas în zona radioului, care a avut privilegiul de a păstra Sala Radio, orchestrele și corurile. Este adevărat, Televiziunea publică a avut timp de zece ani postul TVR Cultural, prin care a făcut o intrare mai concretă în zona mediei culturale. Din păcate, s-a terminat brusc, iar ceea ce a mai rămas ca substanță culturală pe posturile publice de televiziune din România este foarte puțin sau, atunci când este, din păcate emisiunile sunt difuzate la ore nu tocmai accesibile publicului larg. Radioul s-a trezit astfel într-o situație favorabilă, să spunem, pentru a face cultură: este, în fond, continuarea unei misiuni...

Realizator: Crede în continuare radioul în misiunea aceasta culturală? Întreb directorul Centrului Cultural Media Radio România!

Oltea Șerban - Pârâu: Cu siguranță, da. Această construcție numită Centrul Cultural Media Radio România a fost realizată în urmă cu un an și jumătate și, de fapt, este o structurare a tuturor forțelor culturale din radio, pentru că el reunește și componente care lucrează off-air, prin concerte, târguri de carte, prin editura care valorifică fonoteca de aur sau fonoteca mai recentă a Radioului public. Sunt și forțele on-air, adică Radio România Cultural, care este un post național în FM, Radio România Muzical, teatrul radiofonic care încă există... Radio România continuă să producă piese radiofonice de teatru. Luni, de exemplu, lansăm trei serii de povești pentru copii înregistrate de Victor Rebengiuc, Ion Caramitru și Mariana Mihuț, în serii de câte douăzeci de povești spuse pe o voce, interpretate cu farmecul acestor actori.

Realizator: Aceasta este o veste mai mult decât îmbucurătoare. Trebuie să recunosc că am un fel de nostalgie, de fiecare dată când mă gândesc la instituția radiofonică, am o emoție specială în ceea ce privește teatrul radiofonic. Probabil pentru că înainte de '89 lucrurile erau mult mai reduse din punctul vedere al informației și puteai să zburzi ascultând o piesă de teatru radiofonic, imaginându-ți ceea ce se întâmplă acolo.

Oltea Șerban Pârâu: Într-adevăr: dar ceea ce multă lume nu mai știe este că teatrul radiofonic se întâmplă în continuare și apar inclusiv producții noi.

Realizator: Am văzut că și pe Internet există o arhivă mai mult decat generoasă...

Oltea Șerban Pârâu: Într-adevăr, există un portal de teatru pe care se pot asculta producțiile departamentului de teatru radiofonic al Radio România. Sunt și foarte piratate, de altfel, ceea ce în mod indirect este o dovadă de succes, așa cum constatăm că și anumite titluri ale proiectelor culturale sau ale turneelor Radioului au început să fie clonate, piratate și imitate. Bineînțeles că ne enervăm inițial, după care începe să ne placă, pentru că, dacă ești atât de imitat, înseamnă că s-au gîndit cei care fac asta că e ceva care funcționează, care ține, care ar putea fi multiplicat.

Realizator: Dar să revenim la Centrul Cultural Media Radio România...

Oltea Șerban - Pârâu: Așadar, vorbeam de zona off-air, de evenimentele care au legătură directă cu publicul, orchestrele, corurile, concertele care se țin la Sala Radio cu Orchestra Națională Radio, cu Orchestra de Cameră, Corul Academic și Corul de Copii. Ultimele două împlinesc 75, respectiv, 70 de ani, în 2015. Mai sunt Big Band-ul și Orchestra de Muzică Populară, o paletă foarte variată, după cum puteți vedea, și pe care reușim să le întreținem. În multe radiouri publice din Europa au fost desființate parte dintre aceste tipuri de formații, care existau cam peste tot în anii '70, '80. Suntem printre puținii care ne permitem să avem toată această paletă muzicală.

Realizator: O întrebare puțin incomodă: se justifică existența tuturor acestor orchestre?

Oltea Șerban - Pârâu: În urmă cu un an, probabil că aș fi răspuns altfel la această întrebare. Acum mă aflu într-o stare ușor euforică, pentru că în lunile ianuarie și februarie, când de obicei puțină lume vine la spectacole, sălile au fost pline... Vorbim de un program care este îndeobște unul „de sacrificiu”: în ianuarie și februarie nu aducem numai vedete... Mă consult cu colegii de la Timișoara de la Iași... i-am întrebat dacă au constatat același lucru, că s-au umplut brusc sălile mari de concert, cele care se umplu greu în România, de 900-1000 de locuri... Ultima teorie pe care am lansat-o a fost că oamenii nu mai au ce găsi la televizor. Cei care erau lipiți de televiziunile de știri încet-încet au părăsit barca. Sperăm ca acest val pozitiv să continue și în martie, aprilie, mai... Însă în lunile de primăvară – vară și respectiv în octombrie – noiembrie oferta culturală pe piață este mult mai mare. În ianuarie – februarie este mai puțin prezentă. Dacă această situație se menține în lunile care urmează, înseamnă că avem șanse să ne confirmăm teoria... Revenind la componentele off-air ale Radioului, nu știu câtă lume cunoaște dintre cei care ne ascultă, dar Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, este organizat, inițiat, inventat și derulat în continuare de Radio România.

Realizator: Cred că foarte puțină lume știe acest lucru.

Oltea Șerban Pârâu: De câțiva ani ne străduim să legăm, să relegăm numele Radio România de Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, pentru că niciodată nu a fost organizat de altcineva decât de Radio România, doar că este unul dintre acei copii care și-au depășit în celebritate părinții. Ceea ce nu este rău, dar, totuși, ținem la numele de familie. Vrem să se spună și să se știe că datorită nouă există. Adevărul este că târgul, una dintre activitățile culturale ale Radioului care se închide în fiecare an pe plus, este un proiect care n-ar rezista fără să aibă o forță financiară, organizatorică și de promovare în spate, așa cum este Radio România. Este foarte greu în industria cărții în acest moment, iar situația este, din punctul meu de vedere, chiar mai dificilă decât în ceea ce înseamnă viață culturală în general. E un moment de cumpănă, inclusiv datorită provocării tehnologiilor recente...

Realizator: Este atât de ușor să apeși pe două butoane în căutarea plăcerii, decât să faci un efort să deschizi o carte, să privești într-o perspectivă și o continuitate a gestului... Am impresia că lucrurile se schimbă de fapt în noi, nu atât de mult în ceea ce privește oferta formatului pe care se prezintă informația. Eu nu cred că o să moară atât de curând sau în chinuri dramatice cartea.

Oltea Șerban Pârâu: Nici nu am spus acest lucru. Aceasta este o zonă care trebuie susținută și de media culturală, mai mult, poate, decât muzica...

Realizator: Aici am ajuns la un punct sensibil al discuției noastre. Aș vrea să vă întreb dacă toate aceste instituții media fac concurență obiectelor culturale tradiționale sau încearcă să le vină în ajutor?

Oltea Șerban Pârâu: Eu nu cred că le fac concurență. De ce? Pentru că această cultură intermediată de radio, în cazul nostru, este clar că reprezintă forma cea mai favorabilă de transmitere și multiplicare a mesajului cultural. Artele spectacolului, teatrul, muzica, nu au decât de câștigat din alianța cu radioul, pentru că sunt convinsă că nimeni nu se va limita sau nu va renunța la a veni la un concert doar pentru că are CD-uri sau aude teatrul la radio. Emoția care există în sala de concert nu va putea fi vreodată la fel când este intermediată.

Realizator: Celebrul magnetism pe care îl degajă personajul de pe scenă și publicul, toată încărcătura specifică sălii...

Oltea Șerban Pârâu: E adevărat. Radioul balansează zilnic între aceste două forme: a asculta cultură la radio și a o asculta pe viu în sala de concerte, a genera cultură la radio, a genera cultură live. La un moment dat, faci reclamă ascultării concertului respectiv la Radio, îți dai seama că este efectiv esențial pentru cei care nu sunt în București să aibă această posibilitate și este un gest foarte important. De aceea, noi uneori difuzăm Gala Uniter, care se transmite la televizor. De ce o mai dăm la Radio? Există situații în care oamenii sunt în mașină, când nu au televizorul în față, iar gale importante, cum sunt Gala Uniter, Gala Gopo, au o coloană sonoră prin care, ascultând în mașină, ai senzația că te afli în acel loc. În cazul muzicii, evident, este foarte comod să asculți CD-uri, însă atunci când vrei să simți cu adevărat emoția actului artistic, trebuie să fii în sala de concerte.

Realizator: Un format cultural, asumat, așa după cum este cel al Radioului Public, chiar dacă este o parte din paleta de oferte pe care el o face, cui i se adresează? Cum se întocmește această ofertă specifică, cea muzicală, de exemplu? Nu există riscul ca radioul să pară un fel de instituție prăfuită, care se adresează cumva vârstei a doua, mai degrabă către a treia?

Oltea Șerban Pârâu: Recunosc că atunci când am venit la Radio, în 2005, lucrurile mi se păreau mai mult decât clare în această direcție. Situația este în felul următor: muzica clasică este difuzată pe Radio România Muzical, care difuzează exclusiv acest gen de muzică. Acum zece ani, aceeași muzică clasică putea fi auzită și pe Radio România Cultural. Încet-încet, dar nu foarte încet și destul de brusc, de altfel, cam într-un an, acest format muzical de de la Radio România Cutural a dispărut, dintr-o rațiune strict legată de eficiență - nu se mai justifica să avem două posturi cu muzică clasică, așa că Radio România Muzical a rămas singurul post cu muzică clasică, cu vorbă mai puțină. Radio România Cultural, în schimb, de vreo nouă ani, nu mai difuzează muzică clasică decât seara, când transmite concertele de la Sala Radio și respectiv operele de sâmbătă, pentru că Radio România Muzical nu se aude în toată țara, și atunci concertele de la Sala Radio, sau Festivalul Enescu, Festivalul de la Bayreuth sau Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio s-au difuzat și pe Cultural. În afara orei 19.00, când se întâmplă să difuzăm concerte, nu este muzică clasică la Radio România Cultural. Există un playlist destul de mixt, cu adresabilitate către un public tânăr, păstrând această tentă culturală. Ceea ce am încercat să facem a fost ca playlist-ul Radio România Cultural să fie complementar cu cel al Radio România Actualități, care e foarte clar targetat. Încearcă să rămână un playlist deștept, să spunem așa, dacă se poate, excluzând muzica clasică, cu excepția difuzării concertelor de seară.

Realizator: Bineînțeles că există alternativă serioasă în orice zonă de manifestare a formelor muzicale. Nu trebuie neapărat să lupți cu un public manelizat ca să poți să-i oferi o muzică pe măsură și nu trebuie să fie una așa-zis cultă, pentru a-i atrage atenția și a-l face să te asculte.

Oltea Șerban Pârâu: Personal, am convingerea că oamenii care citesc, care se duc la teatru, care văd filme de artă nu sunt neapărat și exclusiv ascultători de muzică clasică. Sunt ascultători de muzică bună din toate genurile.

Realizator: Ați punctat un lucru foarte important aici, pentru că există foarte multă muzică bună în afara muzicii „serioase”, cultivate, clasice, cum vrem s-o denumim. Există valoare muzicală peste tot. Trebuie doar să ai răbdare s-o cauți sau să-ți vină cineva în întâmpinare cu o propunere, cum ar fi din partea unei instituții radiofonice.

Oltea Șerban Pârâu: Într-adevăr, Radio România Cultural și-a profilat un anumit standing pe teren muzical, fără a fi neapărat unul circumscris în zona muzicii clasice. A fost surprinzător pentru mine să constat în cursul întânirilor posturilor culturale europene de radio de la Berlin, de exemplu, că nu toate radiourile culturale europene au avut curajul de a face această mișcare pe terenul opțiunilor muzicale. Chiar și când au două posturi - unul de muzică clasică, unul de cultură, în sensul larg - ilustrează mainly cu muzică clasică, eventual un pic de jazz și de world music, dar ... cu timiditate. Nu au curaj să facă ceea ce am făcut noi acum opt, nouă ani, și anume să renunțe la a difuza între momentele vorbite muzică clasică și să dea alt tip de muzică. Chiar au povestit câțiva reprezentanți ai unor radiouri europene că prin 2010 - 2011 au făcut acest experiment pe Internet, unde, în cursul unor emisiuni în care vorbeau despre teatru radiofonic, artă, cultură, literatură, au ilustrat cu un alt tip de muzică decât cea clasică. Și ce succes a avut! Mă întrebam de ce nu au încercat și în FM, pentru că nu cred că ar fi plecat cineva de pe acel post... Este un public care vine să asculte partea vorbită la acest gen de posturi și atunci, dacă faci cu inteligență toată această trecere prin muzică, nu cred că ar pleca cineva, ba din contră, cred că s-ar aduna un public ascultător mult mai numeros și mai divers, pentru că sunt mulți intelectuali care nu sunt neapărat fani ai muzicii clasice...

Realizator: Și care, așa cum ați spus, consumă alt tip de valoare muzicală... Revenind acum la Centrul Cultural Media...

Oltea Șerban Pârâu: Revenind, aș vrea să subliniez faptul că există 500 de locuri de muncă în domeniul culturii pe care le generază Radioul public în România ... sunt oameni care lucrează în domeniul cultural, fie că fac muzică, jurnalism cultural, teatru, lucrează în domeniul cărții, al teatrului radiofonic... Este o situatie pentru sustinerea careia care actuala conducere a Radio Romania a facut foarte mult. Probabil, la o analiză detaliată, doar Teatrul Național și Opera au mai mulți angajați decât zona aceasta culturală a Radioului public. E important ca acest lucru să fie cunoscut.

Realizator: Eu cred că, dincolo de politicile culturale pe care instituțiile adecvate trebuie să le promoveze și să le inventeze la nevoie, trebuie mizat foarte mult și pe decența și bun simțul individual al fiecăruia dintre noi. După o anumită vârstă, ai nevoie de lucruri substanțiale, indiferent de unde ai pornit. Și atunci, vrând-nevrând, s-ar putea să simți nevoia unor noi discursuri, poate devine, într-adevăr, cu totul și cu totul obositor scandalul zilnic și neputința ... La un moment dat, fiecare dintre noi avem nevoie de ceva care să ne hrănească. Nu putem consuma la nesfârșit și să uităm după două minute.

Oltea Șerban Pârâu: Aveți dreptate. În același timp, dacă există un pericol la care ar trebui să ne uităm și în direcția căruia ar trebui să facem mai mult, este cu siguranță zona educației: vin din urmă câteva generații care au făcut școala după '90, în 2000, cu toate avantajele tehnologiei, care sunt incontestabile, dar, din păcate, acestea au mers în paralel cu o scădere a ceea ce se chema pe vremea noastră cultură generală. Acum ei au senzația că fac cultură generală la școală, dar părerea mea este că fac mai mult cultură tehnologică pe fiecare domeniu. Până și învățarea limbii române a devenit o „tehnologie” care se face foarte strict, obiectivul este să iei notă bună la examen și, la final, în mod inevitabil, anumite lucruri se pierd. Aici cred că este o problemă asupra căreia ar trebui să ne aplecăm mai mult: zona de educație informală, pe care o pot cultiva aceste „tentacule culturale” ale Radioului Public: târgul de carte, orchestrele, teatrul radiofonic, proiectele noastre în școli și în zone greu accesibile. De trei ani organizăm un turneu național cu Gabriel Croitoru și Horia Mihail, Vioara lui George Enescu la sate. Au fost niște experiențe incredibile pentru ei. Inițial, ne-am zis unii altora că suntem nebuni, ce să căutăm noi cu muzică clasică la sate? Și când au ajuns în profunzimea Insulei Mari a Brăilei și au cunoscut copii care efectiv nu văzuseră o vioară, darămite un pian, decât la televizor, care au ascultat fascinați 50 de minute de muzică clasică, până la urmă ne-am dat seama că avem o datorie față de acești oameni. Și încă un lucru aproape incredibil pentru noi, care sună ca din cărțile lui Creangă: de multe ori, cei care i-au mobilizat pe oamenii din comunitățile rurale să vină la concert au fost, la fel ca în trecut, tot preotul și învățătorul satului. Când s-au întors Gabriel Croitoru și Horia Mihail din aceste turnee, erau într-adevăr impresionați la modul cel mai sincer. Când cânți pe scena Festivalului Enescu și toată lumea este extaziată în fața ta, îmbrăcată în frac, cu cămașă albă și papion negru, și mergi în turnee, cânți pe scene importante, iar a doua zi ajungi la Jurilovca, într-un sat pierdut undeva în Bărăgan, și vezi copii cu ochii larg deschiși ascultând... este, cu adevărat, o experiență care te transformă. Pe noi ne-a entuziasmat și ne-a făcut să mergem mai departe.

Mi se pare la fel de important să ajungem în fața unor oameni care nu au auzit în viața lor de muzică clasică cu a oferi un concert de calitate celor care pot să ajungă la Sala Radio vineri seara sau miercuri seara la un eveniment de elită, contra unui preț modic. Radioul public propune concerte de un nivel artistic foarte înalt, cu Orchestra Națională Radio, cu dirijorii noștri, cu Tiberiu Soare, Cristian Mandeal, cu soliștii noștri, care sunt chiar angajații Radioului, Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Gabriel Croitoru, Răzvan Suma. Sunt lucruri la care are acces oricine, contra unei sume accesibile, iar prin intermediul radioului, ele ajung în toată țara, pot fi ascultate la radio sau pe Internet. Totul este să afle că aceste lucruri nu fac parte dintr-un trecut nostalgic, precum crede foarte multă lume despre teatrul radiofonic. Radioul nu propune obiecte de muzeu, ci evenimente foarte vii.

(...) Dar, revenind la emoția sălii de concert și a participării la un eveniment pentru care te îmbraci mai frumos decât în mod obișnuit, mărturisesc că am avut uneori tentația de a copia mesajul citit pe un panou la Shanghai: „Vă rugăm nu intrați în papuci de plajă în sală!”, „Vă rugăm țineți copiii liniștiți pe locurile de lângă dvs!”. Firește că nu am transmis un astfel de mesaj, dar în pofida tuturor rigorilor pe care le impune organizarea unui concert la Sala Raido, a faptului că se înregistrează sau se poate transmite în direct, și prin urmare restricțiile adresate publicului pot părea câteodată mai rigide, te bucuri că umpli sala. Ne asumăm și un rol de educare a publicului în sala de concerte. Multă lume încă învață, chiar la vârste înaintate, cam ce trebuie să facă. De fapt, le este un pic frică să intre într-o sală de concert la modul real... Trebuie să avem conștiința faptului că, în calitatea noastră de radio public, avem și misiunea să facem cât mai multe lucruri pentru a-i convinge pe oameni să ne întâlnească live, la Sala Radio. Și să ne asculte, desigur.

Realizator: Vă mulțumesc pentru aceste cuvinte și pentru participarea dumneavoastră în emisiune. Mult succes, în continuare, Centrului Cultural Media Radio România!


Arhiva : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro