Ascultă e-teatru

Arhiva TNR în presă

Ovidiu Miculescu, președinte-director general al SRR: ''Nu sunt un personaj comod''

Joi, 24 Octombrie 2013
 

Ovidiu Miculescu încearcă să atragă un public mai tânăr prin noua grilă de programe a radioului public. Radio România va împlini în noiembrie 85 de ani de la primele sale emisii. Ovidiu Miculescu, președintele-director general al Societății Române de Radiodifuziune, spune că vrea să înlăture „rugina“ din această instituție. Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“, Ovidiu Miculescu a vorbit despre decizia Agenției Naționale de Integritate (ANI) privind statutul de incompatibilitate, a povestit despre dificultățile prin care a trecut instituția pe care o conduce, despre experiența din SUA în calitate de corespondent român de televiziune sau despre decizia de a importa în România telenovele.

Adevărul“: Cum comentați decizia luată de ANI (Agenția Națională de Integritate n.r.) în legătură cu statutul de incompatibilitate? Dacă lucrurile se vor adeveri, timp de trei ani nu mai puteți să ocupați o funcție publică în stat.

Ovidiu Miculescu: Nu comentez punctul de vedere al ANI. Este interpretarea lor și o asumă. Nu sunt membru al Guvernului și acesta este un adevăr incontestabil. Voi contesta în justiție raportul lor. De fapt, toată povestea asta este cusută cu ață albă și numai justiția va decide cum se interpretează corect un cuvânt pe care agenția îl citește... cum crede ea. Voi respecta decizia, evident.

Imaginea radioului public are de suferit de pe urma acestei neconcordanțe?

Aceasta este o chestiune care ține strict de persoana mea. Procesul de modernizare și eficientizare a radiolului în direcția îndeplinirii cât mai performante a misiunii sale publice nu se va opri și nu este afectat de această chestiune. Sigur, unii vor să o „umfle“ și să exagereze pentru a-și acoperi propriile nerealizări, incompetențe sau interese personale. Știu că succesul deranjează și întotdeauna mediocrii se aliază cu detractorii de profesie pentru a demola orice. Am performat până acum peste tot pe unde am lucrat, am făcut și o voi face și la Radio România. Mergem înainte.

În curând, radioul public va împlini 85 de ani de la primele emisiuni radio. Într-un asemenea moment, ce reprezintă pentru dumneavoastră faptul că vă aflați în fruntea unei asemenea instituții?

Ziua exactă în care a fost prima emisie este 1 noiembrie 1928. Pentru mine personal este o onoare și în același timp este o mare responsabilitate pentru că această instituție, care a traversat cei 85 de ani și care, practic, și-a confundat istoria cu cea a României, nu a avut o viață ușoară. Vremurile au fost cum au fost, și mai bune și mai rele, războiul, perioada comunistă, momentul în care s-a mutat emisia la Iași, dar această instituție a rezistat cu fruntea sus. Și-a păstrat credibilitatea, în mare parte profesionalismul, și devotamentul față de misiunea publică. Sunt dator să continui acest lucru, sigur, acum trăim o altă perioadă.

Așa este, iar acum, în această perioadă, ce mai reprezintă radioul public pentru români? Cel puțin generația mai tânără nu prea ascultă.

Vreau să vă contrazic aici. Radioul public adună zilnic aproape cinci milioane de ascultători. Ceea ce, în multe zile, televiziunile adunate la un loc nu fac. Postul principal al Societății Române de Radiodifuziune este Radio România Actualități (RRA). În termeni de cotă de piață, de marketing share, RRA este pe locul întâi, atât la indicatorul național, cât și la cel urban sau pe București. În termeni de „reach“ este pe locul doi, dar, desigur, distanța se micșorează. Deci, iată că foarte multă lume încă ne ascultă. Va depinde de noi să fim suficient de inteligenți încât să adaptăm și să transformăm aceste atuuri extraordinare pe care radioul public le are pentru a fi pe placul ascultătorilor care ne plătesc. De fapt, trebuie să îndeplinim misiuniunea publică în spiritul vremurilor de acum.

Aduceam aminte de tineri. Încercați să abordați o anumită tactică pentru a-i atrage să asculte radioul public?

Sigur. Aici suntem ușor deficitari în sensul că nucleul nostru important de ascultători este constituit din persoane de peste 45 de ani. A aduce pe posturile noastre oameni tineri este fundamental. Acest lucru nu putem să-l facem decât modernizând programul, împachetând programele mai bine, devenind mai performanți, acoperind aria de interes inclusiv a acestor categorii de oameni și comunicând pe „limba lor“. Totul face parte dintr-o strategie mare a radioului public de a se adapta accelerat la acest an. Pentru că există, încă, remanențe sau inerții, iar lucrurile astea se aud pentru că, știți, urechea nu are pleoapă, se aude tot. Atunci când nu comunicăm așa cum trebuie, lumea schimbă canalul. Suntem foarte atenți din acest punct de vedere, iar eu asta vreau să fac aici.

Nu oricine are în casă un aparat de radio. Atunci de ce plătim cu toții taxa radio?

Aici este o adevărată discuție. Această taxă radio, această subscripție, poate să fie numită în diverse feluri, înseamnă nu numai o taxă directă de susținere a unei instituții, ci, practic, reprezintă o taxă de susținere a unui serviciu public, lucru care există peste tot în lume. Este datoria fiecărui stat să susțină un post public pentru că el acoperă zone pe care posturile private nu le acoperă sau o fac doar foarte puțin. Vă dau un exemplu. Avem două canale dedicate exclusiv culturii, Radio România Cultural și Radio România Muzical. Ambele lucruri de bună calitate. Cine mai face lucrul acesta în audiovizual? Nimeni. Avem RRA, cu celălalt capăt al segmentului, sportul. Priviți fragmentarea între diverse canale de televiziune care preiau doar o parte din informație. Aici, radioul este întregul: sunt componente educative, iei informație echilibrată, nepărtinitoare, ceea ce este extrem de important. Știm foarte bine că piața de media este destul de împărțită și partizană, ori caracteristicile acestea trebuie să existe într-o țară, dacă statul nu le susține, atunci nu o va face nimeni. Cine are grijă de limba română, de valorile naționale, de istorie, de cultură? Cineva trebuie să o facă. Faptul că o facem bine este dovedit de audiență. Nu vreau să fac comparații cu alt post public, dar diferența este majoră. Adică, avem audiență înseamnă că ne îndeplinim misiunea publică, deci livrăm ascultătorilor, celor care mă finanțează, produsul pe care ei îl consumă. Eu nu îi pot obliga să asculte sau nu, dar faptul că ne ascultă arată ca facem bine ceea ce facem. Ori aceste lucruri peste tot în lume se susțin.

E un soi de educație ceea ce încercați să faceți?

Absolut. Educație, cultură, valori naționale, apoi vin orchestrele și corurile. Nimeni nu susține acest lucru. Este o stagiune regulată, biletele au un preț accesibil, câțiva lei. Sunt gesturi de cultură, de informație echidistantă și echilibrată pe care noi le asigurăm. Mai este un lucru important. Modul în care noi gestionăm acești bani pe care populația îi plătește. Eu când am venit am găsit societatea pe un minus, iar la un an de la preluare suntem pe un plus consistent. Nu avem datorii sau credite într-o piață complicată și cu o companie mare. Avem 14 posturi naționale, dar și regionalele. Radio Chișinău la care noi ținem foarte mult. E o luptă grea, Radio Chișinău performează într-o luptă în care sunt peste 15 posturi de altă limbă. Ori acolo menținem valorile care ne unesc, orientarea pro-europeană, istoria și limba comună.

Voiam să aduc în discuție și stația de la Chișinău. Așadar, misiunea sa este să ne unească?

Misiunea sa este să aducă permanent în atenția publicului o informație, în primul rând, corectă despre România și despre ce se întâmplă acolo. L-am construit exact pe misiunea publică pe care noi o îndeplinim aici pe cele trei coordonate: informare, educație și cultură și divertisment. Aceleași principii le păstrăm și acolo și să știți că nu e ușor. E greu, dar e un proiect la care ținem foarte mult. Anul trecut, atunci când Radio Chișinău a împlinit un an de existență am reușit să adunăm în piața publică 20.000 de oameni pe care nu îi scotea nimeni din casă într-o zi geroasă de decembrie. Românismul, limba, valorile naționale și europene acolo se întâmplă.

Ați fost primul corespondent român de televiziune în Statele Unite ale Americii. Povestiți-mi puțin despre acea perioadă.

În vremea aceea, în media românească, exista acest reflex de „a ține“ informația, de a nu o lăsa „să curgă“. De a proteja, oarecum, informația. Motivele sunt multiple. Primul lucru pe care l-am realizat acolo a fost că erau cascade de informații, problema era doar selectarea lor. Trebuia să știi foarte bine să iei ceea ce este relevant și să poți să faci conexiuni ca să poți să creezi știrea. În al doilea rând, un lucru neimportant, nespectaculos, a fost acel „fair play“ între mass-media și restul societății. Vă dau un exemplu. În momentul în care se stabilea că o discuție este „off the record“, așa rămânea. Una dintre părțile implicate în discuție putea să întrebe chestiuni greu de imaginat, iar cealaltă parte răspundea pentru că exista garanția, și încă există, că ceea ce era „off the record“ rămânea astfel.

O chestiune de etică foarte importantă.

Absolut extraordinară. Reglementările lor sunt foarte clare, în media din SUA se muncește mult, este o industrie foarte performantă, iar nici ei nu sunt plătiți la fel de bine precum vedetele lor. Este un sistem construit altfel. Le-am admirat capacitatea de a documenta lucrurile, de a nu vorbi la prima mână, de a avea surse, de a dubla sursele. Deci de a se menține într-o zonă extrem de seriosă. Ei (jurnaliștii - n.r.) se expun justiției în fiecare zi pentru că sunt mulți care așteapă ca o „medie“ să spună un lucru neadevărat despre ei. E o dramă! Dar când deschid gura știu despre ce vorbesc. Această rigoare profesională extraordinară pe mine m-a impresionat. Plus apetitul extraordinar pentru a comunica, de a nu ține informația, ci de a-i da drumul.

Nu v-ați gândit nicio clipă să vă stabiliți acolo sau să vă urmați cariera?

Nu. A fost o perioadă în care am stat aproape de niște oameni de la un canal de televizine foarte important. Am văzut multe, am învățat multe, am înțeles trei lucruri și am încercat să le pun în practică: cea mai bună minciună este adevărul, niciodată să nu răspunzi la întrebările care nu ți se pun și faptul că echilibrul este succesul. A părtini astăzi, mâine se va întoarce împotriva ta. Nu mă refer strict la zona politică. A nu fi echilibrat înseamnă a îți săpa singur groapa. Una din calitățile majore pe care o „medie“ poate să le dobândească este credibilitatea. Poți să fii spumos și spectaculos, rămâi în zona de entertainment, de facil. Ori exemplul acestei societăți se bazează pe un pilon imporant reprezentat de credibilitate.

Totodată, ați adus telenovelele pe piața românească. Care a fost prima telenovelă importată?

Cred că „Sclava Isaura“ dacă îmi aduc bine aminte. A fost o discuție întreagă. Am învățat multe în America.

Tot de acolo ați venit cu această idee?

Da. Exista concurența cu Pro TV (pe vremea când Ovidiu Miculescu se afla la Antena 1 - n.r.) care acționa pe mai multe piețe și cumpăra filme în regim de rețea. Noi ne-am zis ce facem? Cred că, de foarte multe ori, am știut să găsesc soluții în momente complicate. Lucrurile trebuiau contrabalansate. Mi s-a spus că sunt ieftine, dar e o întreagă nebunie cu aceste telenovele. Au un mesaj pozitiv, lucrează dincolo de ce se vede, în mental. A fost o luptă complicată, oamenii au înțeles, iar telenovele au devenit un „sport național“. La un moment dat am propus ca Antena 1 să construiască un canal de telenovele. Mi s-a spus „Ce e asta“?

Ar fi avut mare succes acum.

Pro TV a făcut Acasă TV. La Antenă am adus, pentru prima oară, știrile de la ora 19.00. Erați foarte tânăr pe vremea aia, dar Observatorul a fost înaintea știrilor de la Pro TV. A mai fost apoi povestea cu Marius Tucă, după părea mea, cea mai bună perioadă de talk-show din România. Toate aceste lucruri s-au realizat pe baza experienței, a devotamentului față de profesie, prin faptul că nu am mințit și nu m-am mințit pe mine niciodată. Cu muncă multă și cu o echipă alături se reușește.

În traseul dumneavoastră mediatic ați trecut de la privat la stat. Cum a fost această trecere?

Foarte grea. După aproape 20 de ani în care am condus sau am lucrat în „medii“ private, șocul este foarte mare. Există imobilisme, rugină, există orgolii nejustificate, există o fractură, întotdeauna, între o instituție de stat și viața reală. E un glob de sticlă în care unii încă trăiesc și care nu înțeleg necesitatea competiției. Mai este și un sistem birocratic foarte complicat. Mulți nici nu știu dacă au o vină, nu le-a spus nimeni că vremurile au evoluat, că trăim într-o epocă a comunicării instantanee, că ritmul nostru de viață s-a accelerat foarte mult și că trebuie să livrăm repede și bine. Nu să dormim pe noi. În radio sunt foarte mulți oameni excepționali, există și unii care nu se regăsesc în această accelerare. Până la urmă viața va tria. Repet, a fost greu și de multe ori frustrant. De multe ori, într-o companie privată se ia o decizie bazată pe o anumită strategie și există un efect. Într-o instituție de stat e complicat de la „a vorbi“ până la „a se întâmpla“. E un handicap major, dar învățăm...

Încercați să schimbați această rigiditate?

Da. Dacă lucrurile nu se schimbă, această instituție, pe care unii au construit-o cu efort, cu sânge și cu multă dăruire, poate să cadă.

Cum se vor schimba lucrurile?

Implementând o structură de organizare în spiritul industriei, pentru că media este o industrie, nu este un hobby, accelerând procese, responsabilizând oameni, fixând obiective, monitorizând, evaluând și cerând performanță. Totul se rezumă la program, la acoperire, audiență, stabilitate financiară. Totul pe îndeplinirea misiunii publice.

De curând a avut loc Festivalul George Enescu. Care a fost rolul radioului public în desfășurarea festivalului?

În cadrul Festivalului George Enescu, radioul public este partener și co-producător de la prima ediție, din 1959. Am fost alături de festival de la început. Am transmis mereu, și în acest an, care parcă a fost mai bun decât oricare altul, foarte multe concerte, aproximativ 90% din concerte. Unele dintre ele le-am urcat pe platforma EBU (European Broadcasting Union n.r.), unde noi suntem parteneri serioși, respectați. Am acoperit mediatic, informative, acest festival pe toate canelele noastre, nu doar pe cele dedicate exclusiv culturii. Au fost interviuri, lumea a avut reacții, a știut ce se întâmplă, am fost foarte, foarte aproape. Mai mult, dacă la ediția trecută, Radio România a editat un set de CD-uri cu prima ediție a festivalului din 1959, anul acesta am editat un set de zece CD-uri cu ediția din 1961, un lucru de o valoare rară în actualul peisaj.

Radio Trei Net, înființat de Florian Pittiș, mai are, acum, succes?

El funcționează în online, este partea cea mai „young“ (tânără n.r.) a Societății Române de Radio. Sunt oameni tineri, foarte liberi în gândire, este zona din radio în care, practic, acea mentalitate rigidă de care aduceam aminte nu se regăsește deloc. Răspunsul publicului există pentru că ei fac lucruri specifice vârstei lor. Iar asta înseamnă vizionări, vizite, audiții live, like-uri, tot registrul. Sunt în pas cu vremea. Unul din obiective este să se susțină on air-ul, zona de online. Organizația, până acum, nu a pedalat foarte mult pe această chestiune.

O să mizați și pe online de acum încolo?

Da, este în strategia noastră să susținem on air-ul cu online-ul, căruia îi acordăm o importanță majoră. De fapt, pe Radio România Cultural creem o platformă pentru revista literară radio, pentru revista teatrală radio și pentru revista muzicală radio. Emisiunea vine acum dublată și susținută foarte puternic în online. Tocmai pentru acces mai mare. Trebuie să venim în calea tinerilor.

Acum, cu noile tehnologii, Teatrul Radiofonic și-a pierdut din importanță, cel puțin pentru tineri. Cum încercați să readuceți „scena acustică“ în atenția lor?

Teatrul Radiofonic a pornit în februarie 1929, atunci când nu se înregistra, totul era live. Un lucru absolut fabulos. Teatrul Radiofonic este unul dintre reperele pe care se sprijină această instituție. E unul din brand-uri. Avem „Ora Exactă“, „Teatrul Radiofonic“, „Teatrul Radiofonic pentru copii“, „Fotbal minut cu minut“, „Știrile de la Radio România Actualități“ și așa mai departe. Teatrul radiofonic este o chestiune ce se desfășoară pe două paliere. În primul rând trebuie să aducem din acest patrimoniu extraordinar pe care îl avem valorile din urmă pe care să le oferim spre ascultare. În al doilea rând, trebuie să alegem piese de teatru cu teme foarte actuale interpretate pe acele elemente de limbaj moderne. Apoi posibilitatea de a asculta teatrul radiofonic în online înseamnă o promovare țintită pe acele categorii de public tânăr. Pradoxal, să știți, această generație tânără este consumatoare de cultură. Vă dau un exemplu țintit. La târgul Gaudeamus, este vorba despre carte, în era digitalului. Anul trecut, noi, la Romexpo am adus 40.000 de oameni pe zi, 70% tineri. În momentul în care oferi un lucru de calitate lumea vine. Totul e să se știe că se întâmplă, pe un anumit nivel calitativ. Mai sunt și acele proiecte culturale și educative pe care noi le dezvoltăm. Despre „Duelul Viorilor“ știe deja toată lumea, este un brand. Există proiectul „5 minute de muzică clasică în școli“. Mai există „Pianul călător“. Pe vremea când Franz Liszt cânta existau puține piane, iar el călătorea cu pianul. Pornind de la această poveste, noi mergem cu pianul și cu Horia Mihail, un artist excepțional, în orașele mici ale României, în care nu se întâmplă aproape nimic. În ultimul oraș, de la capătul turneului, lăsăm pianul pentru unul sau doi ani cu condiția ca în jurul acelui pian permanent să se întâmple ceva. Și să stiți că se întâmplă, concerte, evenimente, audiții în casele de cultură. Mai e „Vioara lui Enescu“ la sate. O realizare absolut extraordinară, pentru mine chiar emoționantă. Totuși, în zona rurală a României trăiește aproximativ jumătate din populație. Vin oameni în câte un cămin cultural de prin sate, cu copii, cu bunici, mulți au pământ sub unghii, și stau o oră, oră și jumătate, hipnotizați. Nu suntem un popor de maneliști, totul este să oferi lucruri bune și într-o formă accesibilă. Lumea consumă cultura. Cine mai face asa ceva? Nimeni. Această misiune publică declinată în diverse forme este o sarcină pe care noi o realizăm cu devotament, iar mulți dintre noi suntem mândri că o facem. Faptul că lumea vine și ascultă arată că facem bine ceea ce facem. Repet, cu grijă mare pentru banul public. Obișnuiesc să le spun colegilor meu, “și mama mea este plătitor de taxa radio. Nu aș dori să risipesc bănuțul mamei mele. Ăla puțin, de pensionară, de undeva de la Arad”.

Pe lângă toate acestea, ce mai pregătiți pentru viitor?

S-a încheiat „Festivalul Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova“ sub patronajul Casei Regale a României. Un adevărat succes cu o reverberație mare în sfera teatrului radiofonic din lume. În juriu au fost președintele Academiei Norvegiene pentru Litere și Literatură, șefa secției de teatru de la BBC, Ducu Darie, directorul Teatrului Bulandra, și o realizatoare de-a noastră, Ilinca Stihi. Ne apropiem de aniversarea celor 85 de ani, pragmatic vorbind, ea nu înseamnă foarte mult. Important este bilanțul pe care noi îl facem la această aniversare și mai ales promisiunea și proiecția pentru viitor. Suntem într-un moment în care schimbăm grilele, vrem să modernizăm programul, să-l facem mai alert și să venim și spre un public mai tânăr. Ne dorim o prezență serioasă și la fel de activă în interiorul EBU și URTI (International Radio and Television Union). Pe platformele lor, în regim de sharing, promovăm produsele noastre. Ne dorim, în primul rând, să performăm, să creștem audiența, să creștem calitatea programelor, să acoperim misiunea publică la un nivel cât mai serios, și totul să fie făcut cu inteligență, cu responsabilitate, cu dedicație și, nu în ultimul rând, cu eleganță.

Ce pasiuni aveți?

Am făcut sport foarte mulți ani. Atletism, alergam 200 și 400 de metri, înot, joc tenis, călăresc, schiez. Îmi place să călătoresc, dar, din păcate, timpul este foarte presant. Am văzut toată lumea, am fost în Alaska, Africa de Sud, am fost aproape de Pol, în America de Sud, în Orientul Îndepărtat. O experiență extraordinară. Fac scuba diving, cu certificat, am multe salturi la activ cu parașuta, raliuri. Sporturi apropiate de vârsta tinerilor. Și foarte active, nu mi-a plăcut să dorm pe mine. De multe ori am deranjat. Le spuneam colegilor mei și echipelor cu care lucram, dar și mie când mă uit în oglindă, nu sunt un personaj comod.

Cum vă vedeți?

De multe ori incomod și nu foarte plăcut. Spun asta pentru că am învățat și am înțeles că succesul se construiște greu, cu rigoare, cu multă muncă, cu pragmatism și cu marje de eroare cât mai mici. Ori atâta timp cât eu îmi impun un anumit ritm încerc să-l impun și echipei cu care lucrez. Fără să fiu comod, întotdeauna mi-am dus echipele la victorie. Sunt suficient de determinat, nu mă clatin ușor. Până acum am învins, întotdeauna mi-a plăcut să construiesc, dar, de multe ori, mi-am și pierdut interesul. În momentul în care mecanismul mergea era doar o chestiune de întreținere și voiam altceva. Nu mi-e rușine cu nimic din ce am lăsat în urmă. Sunt foarte mulți oameni care au lucrat cu mine, iar acum sunt în posturi de decizie. N-am fost întotdeauna prietenos cu ei, dar ne-am respectat și marea majoritate a înțeles că sunt dificil, dar că îi duceam unde trebuie.

Pe plan personal ce vreți să faceți?

Acum vreau să așezăm această instituție unde îi este locul, mi se pare că e puțin sub locul pe care și-l merită. Nici mai mult, nici mai puțin, doar locul care trebuie. Cred că mă pregătesc de o nouă provocare. Care este aceasta? Nu pot să vă spun. Oricum, este legată de radio și de zona de media. Mai am în vedere familia.

Soția dumneavoastră este ambasador al României la ONU.

E prima femeie care a obținut rangul diplomatic de ambasador. Este meritul ei. Noi am investit tot în copii, ei lucrează, stau pe picioarele lor. Aceasta este o realizare extraordinară. Posturile, funcțiile trec, nimic nu este veșnic. Atunci când ne așezăm pe un scaun trebuie să realizăm ca ca veni momentul în care ne vom ridica. E important să fim onești cu noi înșine și cu profesia noastră. E important să lăsăm ceva după noi. Viața e făcută din lucruri simple, de multe ori noi o complicăm. În general sunt un optimist și îmi place ceea ce fac la radio. Nu întotdeauna mă mulțumesc rezultatele, dar cred că această organizație are capacitatea de a face pasul către modernizare și de a intra într-un ritm mult mai adaptat industriei.

Interviu realizat de Victor Arvunescu.

Sursa: Adevărul, 24 octombrie 2013

Arhiva : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro