Ascultă e-teatru

Arhiva TNR în presă

Interviu cu dl. Ovidiu Miculescu, președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune

Sâmbătă, 5 Octombrie 2013
 

JURNALUL NAȚIONAL (3 octombrie 2013)


De 85 de ani... Radio România vorbește serios. Una dintre cele mai vechi instituții de profil din Europa, înființată la 1 noiembrie 1928 de profesorul Dragomir Hurmuzescu, Radioul public românesc este parte din istoria audiovizualului din țara noastră, parte din istoria țării. La Radio România s-au auzit cele mai puternice voci ale secolului XX și ale noului mileniu, cele mai importante evenimente au fost consemnate, comentate, trimise în eter. Din iulie 2012, odată cu venirea dlui Ovidiu Miculescu la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (SRR), a început o puternică și constantă modernizare și adaptare a posturilor SRR la standardele industriei media a secolului XXI. Despre ce înseamnă Radio România la 85 de ani și, mai ales, despre ce promite Radioul public pentru următorii ani, aflăm mai multe dintr-un interviu realizat la ceas aniversar cu dl. Ovidiu Miculescu, președinte-director general al SRR.


Jurnalul Național: Ne aflăm în pragul unei aniversări importante: sunt 85 de ani de la înființarea Radioului Public de către profesorul Dragomir Hurmuzescu și poate că e timpul acum să facem o retrospectivă a acestor ani, dar una foarte succintă, pentru că anii cei mai frumoși, cred eu, sunt cei care vin. Am să vă rog, domnule Ovidiu Miculescu, să-mi vorbiți despre ce însemna Radioul la începuturile lui și, mai ales, ce credeți că poate să însemne el pentru devenirea presei mileniul al 3-lea.


Ovidiu Miculescu: În 1928, când profesorul Hurmuzescu a lansat această societate, România era una dintre primii 3-4 țări din Europa care reușise această performanță. Hurmuzescu a fost un inovator, un om "deasupra vremilor", Hurmuzescu a avut acea calitate absolut extraordinară de a vedea în viitor, el fiind un inginer, un om aplicat, discret, dar un vizionar. 85 de ani pot fi și mulți, și puțini, depinde de unghiul din care privim lucrul acesta. Radio România cred că a însemnat un element de echilibru și de stabilitate și mai cred că a fost parte din istoria României, în acești 85 de ani. Actul de înființare a Radioului Public a fost semnat de Regele Ferdinand – deci s-a născut în regalitate –, a pornit bine, a traversat perioade grele, războiul, apoi perioada comunistă..., lucrurile n-au fost simple, dar a rămas permanent și cred că acesta este un lucru fundamental. A rămas vertical, serios, dedicat misiunii sale publice și extrem de credibil și, aș îndrăzni să spun, extrem de puternic în peisajul media, în ciuda a tot ceea ce a avut de traversat. Un exemplu: Radio Chișinău. A fost primul studio teritorial, pornit în 1939. După un an, în timp ce trupele sovietice treceau prin zonă, stâlpul care ținea emițătorul, un pilon înalt de vreo

140 m, a fost dărâmat, clădirea a fost incendiată. Din mărturiile și puținele documente pe care le avem, colegii noștri de atunci au fost împușcați; există niște fotografii cu gropi comune, din ele a fost scos cadavrul unui om împușcat, în buzunarul căruia s-a găsit legitimația de Radio România. Se întâmplaseră lucruri grave acolo. Perioada comunistă a trecut greu, dar Radioul a avut permanent un corp de jurnaliști și de profesioniști care au știut să gestioneze în mod inteligent situații grele, complicate. După '90...


Jurnalul Național: Ar trebui să vorbim despre momentul decembrie '89, care a fost destul de tensionat pentru Radioul public, ținând cont de importanța lui strategică...


Ovidiu Miculescu: De fapt, în toată această perioadă de 85 de ani, Radioul a fost în spațiul public extrem de activ, niciodată n-a făcut pasul înapoi... Așa, pot să vă spun despre momentul în care în Radio au intrat niște legionari, în septembrie 1939, când primul ministru Armand Călinescu a fost asasinat. Legionarii au intrat în studio, au spus că primul ministru a fost împușcat, dar oamenii din Radio i-au prins și i-au ținut și i-au predat Siguranței. Au continuat emisiunea și au ținut populația informată și, în același timp, au liniștit-o, în sensul de a clarifica lucrurile, ca să nu apară momente de haos. Gândiți-vă că era singura medie care acoperea întreaga Românie. Gândiți-vă că la început Radioul emitea în direct, înregistrările au apărut mai târziu. Se transmiteau concerte live. În 1929 a fost transmisă prima piesă de teatru radiofonic...


Jurnalul Național.: Vom avea și anul viitor o sărbătoare, la fel de importantă ca aceasta de acum, pentru că se vor rotunji...


Ovidiu Miculescu: ... 85 de ani de teatru radiofonic. Piesa "Ce știa satul" a fost repusă în circulație, a fost montată și prezentată în piața Festivalului Enescu, cu actorii de acum. Publicul a fost foarte interesat de această reprezentație. Revenind însă la ceea ce m-ați înrebat: da, decembrie 1989 a fost un moment în care Radio România a fost prezent din nou în mijlocul evenimentelor, a transmis, a informat, nu s-a temut – de fapt, și-a îndeplinit în continuare acea misiune publică pe care o are, ceea ce este extraordinar și... firesc, după părerea mea.


Jurnalul Național: Sărbătoarea aceasta, din 2013, are câteva repere culturale importante. În următoarele săptămâni se poate vorbi despre o avalanșă de evenimente culturale off-air, dar și lansări de emisiuni noi. S-a aprobat și o nouă grilă de programe, care punctează și ea această aniversare...


Ovidiu Miculescu: La fel cum tratăm provocările sau lucrurile de zi cu zi, și această aniversare o abordăm la fel de serios. Vreau să vă amintesc că Radio România înseamnă, de fapt, multe canale, înseamnă orchestrele și corurile radio, înseamnă Editura Casa Radio, Târgul Gaudeamus, înseamnă Rador, dar și Radio Chișinău, Radio România Internațional, studiourile regionale ș.a.m.d. "85 de ani" – privită ca o aniversare în sine, nu cred că spune ceva deosebit față de cea de 84 sau cea de 86 de ani. Aniversările trec. Important este care e bilanțul pe care îl facem la o aniversare și, mai ales, care sunt proiectele. Prin misiunea sa publică, Radio România, pe cele trei coordonate, merge, spun eu, bine; foarte bine, chiar, în anumite segmente. Suntem echilibrați, echidistanți, informăm, livrăm o informație de calitate pe componenta de misiune publică, pentru noi cultura și educația au un rol special, le promovăm, le susținem. Radio România s-a transformat dintr-un spectator sau partener al fenomenului cultural într-un jucător cultural. Suntem printre puținele radiouri publice din Europa și, oricum, singurul din zona noastră care are două canale dedicate exclusiv culturii (Radio România Cultural și Radio România Muzical). Există orchestrele și corurile Radio, care au o stagiune proprie, cântăm cu sălile pline, ieșim în mijlocul comunității – dovadă stau și concertele din această vară. Sunt apoi proiectele pe care le dezvoltăm și aici vorbim despre celebrul "Duel al viorilor", despre "Pianul călător", "Flautul de aur", vioara lui Enescu; sunt proiectele educative: 5 minute de muzică clasică în școli, ora de educație muzicală, ora de educație teatrală. Apoi: teatrul radiofonic, teatrul radiofonic pentru copii, editura de carte – care face cărți și CD-uri, audio-book-uri, cu un succes extraordinar. Din punctul de vedere al programului, ieri (25 septembrie – n.n.) în Consiliul de Administrație s-au aprobat grilele pentru anul care urmează. Unul din lucrurile pe care mi le-am dorit – și am și spus asta când am venit aici – este modernizarea. Trebuie să recunoaptem asta – și așa e corect, să spunem lucrurile pe nume, nu doar cele bune – există încă mentalități care nu au reușit să se acordeze cu prezentul, în Radio România. Cei mai mulți au înțeles că trebuie să fim în pas cu vremurile, cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru, dar sunt și unii care percep mai greu lucrul acesta. Modernizarea e un obiectiv foarte important. Iar acest lucru se observă și se va observa (și) din aceste grile noi, care sunt construite mai modern, mai complex, mai inteligent, astfel încât să corespundă întregii palete de teme, de subiecte, de zone pe care un post public trebuie să le acopere. Aici includ: cultura, educația, limba română, valorile naționale, Europa, identitatea națională, minoritățile. Sunt lucruri pe care le facem și cred că le facem bine. Că eu cred asta, e una. Dar ultimele 2-3 cercetări de audiență plasează Radio România pe primul loc, în termeni de market-share, de cotă de piață. Și aici nu vorbim de toate posturile agregate, ci despre Radio România Actualități, care este lider de piață, în termeni de market-share, pe național, pe urban și pe București.


Jurnalul Național: Vorbeați, în iulie 2012, când ați fost desemnat pentru postul de președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune, despre nevoia de a eficientiza activitatea Radioului public, de a crește audiențele, calitatea serviciilor și mai spuneați că Radio România nu este un hobby, ci o industrie. Am reținut aceste lucru pentru că nici unul dintre predecesorii dvs. nu a exprimat această perspectivă asupra Societății de Radio.


Ovidiu Miculescu: Rămân la aceeași opinie și susțin în continuare aceeași poziție. Trebuie să înțelegem că oriunde în lume, indiferent de forma de finanțare, radioul și televiziunea reprezintă "o industrie". Abordarea trebuie să fie pragmatică, bazată pe cercetare de piață, pe programe, pe calitate, pe costuri eficiente, pe promovarea valorilor umane – cei buni stau în față, cei mai puțin buni trebuie și ei așezați la locul lor... –; nu putem trata o companie atât de importantă altfel decât extrem de pragmatic. Am observat că acest lucru s-a întâmplat mai puțin înainte. N-am fost adeptul... grelei moșteniri. Nu. Nu vreau să insist pe acest lucru. Ce pot să vă spun este că am preluat SRR pe un trend de audiență descendent – dovadă sunt cifrele –, am preluat Radio România pe un minus financiar, iar la un an de zile suntem pe trend pozitiv, iar pe cota de piață suntem lideri, cu RRA. Anul financiur 2012, un an foarte greu, a fost încheiat pe plus, iar în 2013, la 6 luni, suntem pe un plus solid. S-a încheiat un nou contract colectiv de muncă. Lucrurile încep să se așeze pe baze în care criteriile de performanță, de rezultat, de evaluare, de obiective îndeplinite încep să funcționeze.


Jurnalul Național: Vorbeați atunci, în 2012, despre necesitatea restructării organigramei; aceasta a însemnat și restrângere de posturi sau doar eficientizarea unei scheme existente?


Ovidiu Miculescu: Radio România avea un număr de 2.700 de posturi. Sigur, nu înseamnă că erau ocupate toate. În noua organigramă, ele au scăzut sub 2300. Această organigramă așază fluxurile industriei de radio în cursul lor normal. Practic, fluidizează activitatea, așază compartimentele, departamentele, pe cursul normal al producției de știri, de emisiuni, de linii de program, de evenimente culturale, pentru că era ușor o... struțo-camilă. Or, știți cum e? Degeaba ne mirăm că ne alunecă farfuriile de pe masă, dacă blocul este înclinat. Înainte existau niște erori de structură. Colegii mei din Consiliul de Administrație și partenerii noștri sociali au înțeles utilitatea acestei noi organigrame. Din punctul de vedere al personalului, organigrama e însoțită de un regulament de organizare și de funcționare, regulament care este, dacă acceptați să spunem așa, "biblia" unei societăți. Multe documente, fișe de post ș.a.m.d. își au izvorul acolo. Sunt multe acte birocratice, dar ele sunt foarte importante pentru instituție. Se precizează mult mai clar – în multe situații, foarte clar – cine ce face, unde este, care sunt fluxurile, acele "work-flows" fără de care nu se poate. Repet ce am spus și altădată: asta poate să facă diferența dintre muzicant și muzician. Unul cântă după ureche, altul după partitură. În privința unei posibile restructurări, trebuie să spunem că studiem lucrul acesta, această organigramă o vom evalua după 6 luni – ea va clarifica multe fluxuri, care vor merge mai bine, dar vom observa, poate, că anumite zone nu se regăsesc într-o structură fluidă și normală și atunci e posibil să ne gândim și la o reașezare și din punctul de vedere al structurii de personal. Și aș vrea să fiu extrem de limpede, că ideea pe care o vom urmări este: cei buni – și sunt mulți în această instituție – vor fi cei pe care ne vom baza și mai mult ca până acum, iar pe cei care nu-și regăsesc locul s-ar putea să îi reorientăm.


Jurnalul Național: Iată o perspectivă pragmatică, așa cum, până la urmă, se cere să aibă un manager al unei instituții colosale, cum este Radioul public...


Ovidiu Miculescu: E mare. Și e greu de condus...


Jurnalul Național: Ați fost în Consiliul de Administrație al Radioului și înainte de a ocupa postul de președinte-director general, aveți experiență și din zona radiourilor comerciale, ca și din televiziune – deci aveți o viziune și din perspectiva cealaltă, de dincolo de apă. Cum se vedea de acolo lumea audioviziualului și cum se vede de aici?


Ovidiu Miculescu: Să știți că e o foarte mare diferență. Cât am lucrat în TV, mă uitam mai puțin la SRR. Dar când am început să lucrez la un post de radio comercial, Radio România era practic concurentul cel mai serios potențial pe care îl aveam. Așteptam ca acest colos să se miște, să se trezească. Dădea semne, din când în când, dar nu a ieșit din apă serios. Ne temeam din punctul de vedere al concurenței de Radio România, dar tipul de abordare e cu totul altul într-un serviciu public, față de o companie privată de media. Birocrația e foarte mare, există multe imobilisme, există percepții "ca la stat", nu întotdeauna lucrative, și cred că un lucru delicat și aproape grav este că în general acest tip de companii suferă exact de ceea ce spuneți dvs., de lipsa de viziune. Ce se întâmplă azi știm; dar drumul pe care ne așezăm, direcția, evaluarea, construcția, obiectivul acestea sunt fundamentale în dezvoltarea și continuarea drumului unor media atât de importante. Fără acestea nu se poate. Am observat o ușoară fragmentare a unor mentalități pe care le-am găsit aici, raportat la viața reală. Mulți oameni încă trăiesc într-un balon de sticlă. Sunt ușor izolați. Nu înțeleg încă foarte bine ce se întâmplă pe stradă. Dvs. lucrați într-un mediu privat. E greu, e competiție. Viața e dură. În media privată, dacă greșim, răspundem, într-un fel sau altul, dacă performăm, suntem recompensați. Aici, lucrurile sunt altfel. Am încercat să explic permanent aceste lucruri. Mulți au început să înțeleagă și să acționeze în această direcție, sunt mulți oameni foarte buni, s-au creat echipe... eu țin foarte mult la spiritul de echipă, pentru că singur niciodată nu vei putea realiza lucruri importante. Ai capacitatea să coagulezi o echipă, te numești lider. Îți scrie pe ușă președinte-director general, ești șef și atât. Trecător, desigur. Nu are rost să ne iluzionăm. Nimic nu e veșnic pe lumea asta. Revenind la întrebare: este o diferență fundamentală între media privată și serviciul public. Sunt diferențe mari de abordare, de viziune, de pragmatism și de spirit al industriei care trebuie să livreze produse de calitate...


Jurnalul Național: Și la foc continuu...


Ovidiu Miculescu: La foc continuu, pentru că suntem – și lucrul acesta nu trebuie uitat niciodată – exclusiv în serviciul celor care, lună de lună, ne plătesc. Pentru asta trebuie să îndeplinim acea misiune publică, dar nu oricum, ci într-un mod intelgent, inovativ, dedicat și cu efort. Lucrurile frumoase nu se fac ușor.


Jurnalul Național: Ați creat și un mecanism pentru a stimula activitatea colegilor dvs., profesioniștii din radio?


Ovidiu Miculescu: Am început să implementăm un astfel de mecanism. Dar, știți cum e, oamenii nu au fost obișnuiți cu lucrurile acestea, apar invidii, apar tot felul de discuții, dar sunt sigur că acesta este drumul. În companile private, este un instrument esențial vizavi de performanță. Lucrurile trebuie echilibrate. Pe de altă parte, există și o serie de inechități sociale, inclusiv în această companie. Cei buni, cei performanți trebuie să stea în față și să câștige mai bine. Cei care nu performează, nu pot sta pe același nivel de salarizare cut ceilalți. Trebuie să ne raportăm permanent la ceva. Sunt hotărât să continuăm în această direcție. E important că în acest an am avut un partener de dialog social în sindicate... Sigur, întotdeauna sunt excepții nefericite, dar aici vorbim despre sindicatul reprezentativ și despre celălalt sindicat mare. În momentul în care le explici, ești transparent, pui lucrurile pe masă, oamenii înțeleg și renunță la acel blocaj "pe picioarele din spate", tipic, după cum vedem în jurul nostru, atâtor altor instituții. E foarte important să fii transparent, să nu-i păcălești, să le spui lucrurile în față, oricât de bune sau oricât de rele ar fi, să comunici și să-i faci părtași la viața instituției. E greu, pentru că este o instituție foarte mare. Și foarte grea...


Jurnalul Național: Se folosea expresia: "colosul cu picioare de lut". Să înțeleg că aveți ambiția să faceți acest colos să alerge...


Ovidiu Miculescu: Categoric! Și acest lucru începe să se vadă, pentru că, repet, judecăm performanța. Populația României plătește acea taxa – cea mai mică din Europa, 2,50 lei pe lună –, dar oamenii o plătesc. În marea lor majoritate. Noi trebuie să le dăm ceva înapoi. Și, mai ales, trebuie să performăm. Cum performăm? Care sunt cele două criterii prin care balansăm această evaluare? Cum ne raportăm la acel public? 1) Gestionarea corectă și eficientă a banilor (nu sunt multe companii sau servicii publice care nu au un leu credit sau datorie și care, dimpotrivă, sunt pe plus, sunt stabile financiar; deci stabilitatea financiar-economică e o bază solidă. 2) Performanța profesională, care înseamnă programe bune, evenimente, cultură, educație, tot ceea ce reprezintă misiunea noastră publică; deci audiența, dacă ea există, înseamnă că ne-am îndeplinit misiunea publică.


Jurnalul Național: Vorbiți despre audiență, dar trebuie să vorbim și despre acoperire. Pentru că și aceasta este o chestiune dureroasă...


Ovidiu Miculescu: Este. Discuția este lungă, aici. S-a dorit ca radioul să intre în toate casele românilor și probabil acum Hurmuzescu se răsucește în mormânt, pentru că, deși se declară că Radio România acoperă 98% din teritoriu și 99% din populație, eu vă spun, cu toată răspunderea, că nu este așa. Uneori, calitatea semnalului nu este cea bună. Sunt găuri mari, sunt zone importante în care nu ne auzim sau ne auzim rău, sub nivelul acceptabil. Nu vreau să reproșez ceva cuiva, dar este o chestiune pe care o avem foarte serios în atenție și e una dintre promisiunile pe care le-am facut celor din Radio că le voi rezolva. Noi trebuie să ne îndeplinim misiunea publică, trebuie să ajungem la oameni. Ei vor hotărâ dacă ne ascultă sau nu, dar noi trebuie să ajungem acolo. Construim evenimente culturale, on-air, off-air..., dar, vorbind strict despre on-air, trebuie să ajungem la ei. Așa spune legea. Or, acest lucru nu se întâmplă mereu. Am mai rezolvat din situații, din păcate sistemul de emițători nu e la noi, deci suntem un beneficiar care, atâta timp cât nu controlează un sistem tehnic, e foarte greu să-și facă deplin misiunea. Dar sperăm să obținem înțelegerea și determinarea unei alte instituții de stat, care suferă, din păcate, de bolile instituțiilor de stat din România.


Jurnalul Național: Sunteți un militant al dezvoltării SRR pe zona de FM...


Ovidiu Miculescu: Da.


Jurnalul Național: Și nu e vorba doar de concurența posturilor comerciale, ci și de o facilitate pe care o are acest sistem de transmitere a informației față de undele medii sau lungi.


Ovidiu Miculescu: Transmitem, puțin, e drept, și pe unde lungi. Însă prezentul este al FM-ului. Viitorul este al FM-ului și al digitalului. Oricum, aglomerările urbane, zonele populate din toată lumea sunt acoperite de FM. Aici vorbim de polarizări, de puteri și de înălțimi, de dispunere a rețelelor de emițători și nu vreau să intru într-o chestiune complicată. Dar, categoric, susțin faptul că FM reprezintă prezentul și o parte din viitor. AM-ul, din punctul meu de vedere, a avut rolul său, dar vremurile se schimbă și, mai ales, e important un lucru: AM este un consumator de resurse, de bani, extrem de mari. E vorba de puteri foarte mari, de echipamente scumpe, de consumuri mari. Raportul este, în cel mai bun caz, din punctul de vedere al costurilor, de 1 la 8.


Jurnalul Național: Iar undele lungi pentru ce mai folosesc azi? E depășită această modalitate de transmitere a informației?


Ovidiu Miculescu: Undele lungi sunt de pe vremea tinereții părinților mei sau a maturității bunicilor mei... Media audiovizuale sunt dependente și ajutate de tot ce înseamnă IT. Trăim într-o eră a comunicării electronice, mergem spre platforme comune, deci trebuie să folosim aceste avantaje, să ne ajutăm de ele.


Jurnalul Național: Vorbim despre audiență și acoperire națională. Dar eu îmi aduc aminte o poveste frumoasă pe care mi-a spus-o soțul meu după ce a fost prima dată la Muntele Athos și a întâlnit un schimnic care l-a întrebat ce părere are despre piesa de teatru de la Radio România pe care el o ascultase, acolo, în Sfântul Munte, cu o seară înainte. Soțul meu a fost uluit, pentru că nu putea să-și închipuie că pe Muntele Athos se poate asculta teatru radiofonic. Și, mai mult, că va purta, la Schitu Lacu, un dialog despre metaforele conținute în acea transmisiune...


Ovidiu Miculescu: Radio România Internațional e de vină pentru lucrul acesta! RRI emite în 10 limbi străine, ca și în dialectul aromân, și există, desigur, Serviciul în limba română, dedicat românilor de aiurea din lume. Sigur, aici, fundamental este internetul, dar transmitem și pe unde scurte. Este o punte extrem de importantă pe care Radio România o oferă românilor, oriunde ar fi ei. Sunt lucruri foarte interesante care se aud pe Radio România Internațional. Vă dați seama că e un efort, sunt programe în 10 limbi de mare circulație... Dar acolo sunt oameni dedicați, sunt profesioniști, lucrează bine. Avem mesaje, semnale că ajungem până în Noua Zeelandă, în America de Sud, în Africa... Nu putem contoriza acum exact câți ne ascultă, pentru că nu avem cum măsura acest lucru, dar este până la urmă și o datorie față de românii plecați din țară sau față de alți oameni care vor să afle informații despre România, în limba lor.


Jurnalul Național: E vorba și depre imaginea României în lume, pentru că emisiunile în care se vorbește despre țara noastră, în care sunt prezente personalități culturale românești, evenimente esențiale, conturează o imagine a României, pe care ascultătorul – fie că este românul plecat să lucreze în străinătate sau românul emigrat cu familia de zeci de ani, fie că e străinul care și-ar dori să ajungă în vacanță în România, dar nu știe dacă România e sigură sau îi va oferi ceea ce își dorește – ascultătorul, zic, poate să descopere acest chip al țării noastre.


Ovidiu Miculescu: Categoric, așa este. O singură completare aș face la ceea ce ați spus: imaginea României se construiește în România. Am auzit multă vreme: sistemul diplomatic, amabasadele... au rolul și menirea lor. Dar și Radio România este de fapt un ambasador. Radio România Internațional, care duce afară ceea ce se întâmplă aici, cu bune și cu rele. Adică, nu înfrumusețăm realități, dar, în același timp, performanțele, atâtea câte sunt ele, le promovăm. Nu cosmetizăm lucrurile, pentru că în primul rând ne-am minți pe noi. Și cred că respectul pentru adevăr este unul din lucrurile fundamentale în profesia de jurnalist. RRI este o lume specială. Cultura, educația, limba română... Emisiuni difuzate într-o limbă corectă - acesta este un lucru extrem de important. Și asta mă provoacă să fac o paralelă cu Radio Chișinău. Proiectul acesta s-a născut destul de greu...


Jurnalul Național: Vorbim despre noul post de Radio de la Chișinău...


Ovidiu Miculescu: Da, noul post de Radio de la Chișinău, pentru că, așa cum vă spuneam, în 1939 acest post a existat, după care puterea sovietică și-a asumat postul de radio de la Chișinău, pe el fluturând un alt steag decât cel al României. Am reușit să-l repornim, la 1 decembrie 2011, într-o piață foarte complicată, cu multe posturi de limbă rusă. Piața de media din Chișinău e una complicată, în care ideea de românism, de valori comune, de apartenență la UE, de limbă corectă, de istorie corectă, nu prea existau. Ne-am încăpățânat să generăm și să punem pe picioare acest proiect. Consiliul de Administrație a fost foarte hotărât. Este un efort pe care-l facem, dar suntem foarte atașați de Radio Chișinău. Anul trecut, în decembrie, la împlinirea unui an, s-au strâns în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău 20.000 de oameni, la sărbătoarea Radio Chișinău... A fost emoționant.


Jurnalul Național: A fost o întâmplare alegerea datei de 1 decembrie ?


Ovidiu Miculescu: Nu. A fost deliberat. Lucrurile s-au și finalizat. Aveam posibilitatea să ducem totul în anul următor. Dar era important să ne aliem și semnificației zilei de 1 decembrie. Dar ținem mult la Chișinău... E complicat să ai un post de radio acolo, legea ne permite să ne asociem... deținem 99% din postul din Chișinău. Administrativ, e complicat, dar suntem deciși să facem ce avem de făcut.


Jurnalul Național: Știu că anul trecut vorbeați despre un pas și mai mare în ceea ce privește prezența Radio România în comunitățile românești din jurul României. Despre posibilitatea de deschidere a unui post în Ungaria, ori în Serbia, în Bulgaria... Ce s-a mai întâmplat, între timp?


Ovidiu Miculescu: N-am stat. România este un exemplu în raportarea la minoritățile conlocuitoare. Țările din jur, o spun cu părere de rău, nu aplică același bun tratament comunităților românești de acolo. Sigur, aparent, lucrurile sunt în ordine. Noi cercetăm variante, am construit planuri, dar legislativ e destul de complicat. Să știți că nu pot să vă dau acum mai multe detalii, din motive evidente, pentru că până la urmă, când ai un plan, există și elemente... discrete, pentru că nu întotdeauna suntem priviți cu simpatie, la fel cum tratăm noi minoritățile din România. Suntem foarte atenți la fiecare pas pe care îl facem, dar să știți că va mai veni încă un post, probabil anul viitor.


Jurnalul Național: Sperăm că anul viitor, la un alt dialog aniversar, vom putea povesti despre alt proiect împlinit. Toamna se numără bobocii. La Radio România, toamna se numără festivalurile. A fost prezența orchestrelor și corurilor SRR în festival; anul trecut s-a derulat un festival pandant, RadioRo, orgnizat chiar de SRR. Sunt apoi târgurile de carte din fiecare toamnă.


Ovidiu Miculescu: Ajunse la a doua ediție, anul acesta.


Jurnalul Național: Și, ca noutate, prima ediție a festivalului internațional de teatru, care începe pe 30 septembrie. Ce înseamnă Radio România pe această nișă culturală. Nișă e prea puțin spus.


Ovidiu Miculescu: SRR acordă o atenție sporită și are o apetență foarte mare și o dedicare pentru segmentul cultural. Ați amintit câteva dintre lucrurile importante pe care le facem. Ele sunt mai multe. Să vorbim despre Festivalul Enescu. Eu cred că Enescu face parte din brandul de țară al României. Este un festival extraordinar. E bine că se întâmplă. La ediția din acest an, au fost prezente toate marile orchestre, mulți dintre marii dirijori și interpreți ai lumii. Radio România este partener și este aproape de Enescu de la prima ediție, din 1959. A transmis prima ediție și pe toate cele care au urmat. Dacă anul trecut, prin Editura Casa Radio, am editat o serie de CD-uri cu prima ediție a Festivalului Enescu, în acest an am editat o suită de 10 CD-uri, cu ediția a doua, din 1961. Am fost permanent alături de acest Festival, am transmis foarte multe concerte, pentru că publicul care intră în săli e limitat. Și ceilalți români vor să asculte. Asta se întâmplă prin Radio România. Multe dintre concertele transmise sunt preluate pe platforma EBU (European Broadcasting Union), duse spre Europa. Zeci de concerte. Corurile și orchestrele noastre au fost prezente în Festivalul Enescu și cu mândrie vă spun că nu au fost cu nimic mai prejos față de marile orchestre venite la București. Au avut loc evenimente generate de noi, în piața Festivalului, s-a cântat Britten, cred că prima dată după 40 de ani, în România, de către Orchestra Națională Radio; lucrări grele, pe care numai niște profesioniști desăvârșiți le pot interpreta la acel nivel pe care Festivalul l-a impus. Suntem foarte mândri de colegii noștri și de felul în care ne-am prezentat. Anul trecut a fost prima ediție a Festivalului Orchestrelor Radio, RadiRo. Am generat acest eveniment, care a fost un succes categoric, nu neapărat pentru a umple un spațiu dintre edițiile Festivalului Enescu, ci pentru a menține pe de o parte această percepție și această flacără culturală muzicală a Bucureștiului în calitate de capitală muzicală europeană, iar în al doilea rând pentru a aduce în fața publicului orchestre ale radiourilor partenere din Europa, orchestre extraordinare, performante, dovadă stau sălile pline. Până la urmă, este și o demonstrație și o confirmare a faptului că Radio România este un jucător în viața culturală a României. Nu doar asistă și transmite. El joacă.


Jurnalul Național.: La fel se întâmplă și cu Gaudeamus...


Ovidiu Miculescu: Târgul de carte a ajuns la a 20-a ediție. Dar sunt și aceste târguri itinerante, din fiecare an, Târgul de carte școlară, care a fost la București în Piața Universității. Într-o perioadă în care internetul și online-ul ocupă tot mai mult loc în activitatea și în timpul tinerei generații, ne încăpățânăm să promovăm cartea scrisă, într-un mod modern, inteligent și iată că reușim. Anul trecut, la a 19-a ediție, la Romexpo, au fost peste 40.000 de vizitatori pe zi, iar 75% erau tineri. Din nou, răspunsul publicului la evenimentele generate, construite și susținute de Radio România este unul pozitiv.


Jurnalul Național: Ne vom întoarce la relația dintre unda radio și cuvântul tipărit, dar aș vrea să revenim la spațiul muzical, pentru că în timp ce vorbeați am văzut o paralelă frumoasă între Festivalurile Enescu și RadioRo și Jocurile Olimpice și cele Preolimpice. Aș îndrăzni să spun că RadioRo înseamnă pentru Festivalul Enescu o desfășurare de forțe asemănătoare cu cea a jocurilor preolimpice pentru jocurile olimpice, iar stagiunea orchestrelor radio din fiecare an este ca o... olimpiadă. JO. Această permanentă rotire a evenimentelor culturale este o marcă puternică a SRR.


Ovidiu Miculescu: Sigur că da. Este foarte important faptul că aceste orchestre și coruri au ajuns la un nivel de performanță internațională recunoscut, certificat. Invitația din acest an la Sanghai Spring Festival, un eveniment care parcă a avut prima ediție prin 1961, dacă îmi aduc aminte, este un loc în care sunt invitați doar cei mai buni. Am fost acolo, orchestra noastră a ridicat sala în picioare, a fost absolut extraordinar, elogiile au fost unanime. Or, având aceste diamante în casă, nu poți să nu le scoți, să nu le arăți, să nu le așezi acolo unde le este locul, pentru a transmite actul de cultură într-un mod constant și la un nivel foarte ridicat. Să știți că aici noi permanent încercăm să creăm acea legătură între on-air și off-air, categoric și online, care este suportul principal pentru on-air. Așa cum concertele sunt difuzate pe Radio România Muzical, pe Radio România Cultural sau transmise pe EBU, mai nou, Radio România s-a afiliat la APBU, Asia Pacific Broadcasting Union, vorbind despre o asociație oarecum similară EBU, doar că are înăuntru 230 de posturi de radio și televiziune, cu o audiență de aproape 4 miliarde de oameni. Practic, evenimentele noastre le aducem pe unde (on-air) și, în același timp, lucruri importante pe care le facem în zona culturală și educativă în on-air le transferăm într-un eveniment sau le acordăm o dezvoltare mult mai mare în online. Vă dau niște exemple concrete: vorbim despre Revista literară radio, care va beneficia, pe lângă emisiune, de o platformă dedicată pe online, la fel, Revista teatrală radio și Revista muzicală radio. Practic, dezvoltăm un produs radiofonic, îl ducem în online, pentru accesibilitate mai mare în orice moment și targetat spre generația tânără, care are această apetență pentru tot ce înseamnă online. Aceste punți între on-air și online există permanent, pentru a oferi publicului un produs cât mai complex, pe cât mai multe canale. E un lucru important și, la fel, pragmatic și greu de administrat...


Jurnalul Național: Parcă este din ce în ce mai complexă această activitate a Societății Române de Radiodifuziune și, până la urmă, e firesc să fie așa. Trăim într-un mileniu care are mijloace noi de comunicare rapidă, pe care trebuie să le folosim ca să nu rămânem în urmă. Și, fiindcă vorbeam ceva mai înainte despre litera tiparită, să detaliem puțin și activitatea Editurii Casa Radio, pentru că mi se pare importantă pentru memoria și depozitarea multora dintre informațiile care sunt strânse în arhiva Radio, în fonoteca de aur... Au fost 100 de ani Maria Tănase, cu o mulțime de evenimente derulate, și știu că și Editura Casa Radio și SRR sunt parte a acestor manifestări.


Ovidiu Miculescu: Categoric. Trebuie să pornim aici de la două lucruri de patrimoniu absolut excepționale. O dată, este această fonotecă de aur, care a trecut prin acele perioade grele despre care vorbeam la încept, în care anumiți cetățeni, în vremea unor anumite regimuri politice, au distrus o mare parte. Totuși au rămas multe lucruri unice, extrem de valoroase. Avem voci de mari români, pe care le putem asculta azi. Anul acesta, am difuzat cred că pentru prima oară Hora Unirii cântată de Maria Tănase fără acompaniament, a cappella. Și sunt multe - sute, mii de alte exemple. Mai există ceea ce se numește arhiva de istorie orală, în care se află filme documentare de o valoare excepțională, pe care Radio România le are și se îngrijește de ele cu o foarte mare atenție. Arhiva sonoră este într-un proces accelerat de digitizare, transferăm aceste înregistrări, pentru că, trecând timpul și calitatea scăzând, am risca să le pierdem. Or, o îndatorire fundamentală a noastră e să o păstrăm și să o îmbogățim, pentru că, peste alți 85 de ani, cei care vor urma vor trebui să beneficieze exact de ceea ce beneficiem noi acum, lăsat de predecesorii noștri. Pornind de la această stare de lucruri, Editura Casa Radio, împreună cu posturile SRR, pune în valoare acest patrimoniu. Editura Casa Radio tipărește carte valoroasă, editează CD-uri cu piese excepționale, creează acele audiobook-uri cu povești pentru copii (brandul "Noapte bună, copii" este al Radio România), CD-uri cu interpretări de excepție ale unor mari actori, Birlic, Giugaru...


Jurnalul Național: Știu că aveți în unele dintre studiourile de înregistrare camere de luat vederi, care transmit live interviurile, pe internet. Deci, cumva, SRR depășește simpla transmisiune radio, fiind o instituție complexă...


Ovidiu Miculescu: Sunt multe radiouri în lume care au dezvoltat și televiziune, chiar dacă doar online. Trăim într-o epocă în care oamenii au tot mai puțin timp, trebuie să poată consuma produsul media fără să fie statici. Radio România are una din aceste mari calități de a fi mobil și este singura componentă a mass-media care poate fi ascultată în timp ce faci altceva.


Jurnalul Național: Dintre evenimentele acestei toamne, ne-a rămas nepovestit încă unul pe care sunt convinsă că-l așteptați și dvs., și ascultătorii, cei care beneficiază de toate produsele Radio România, inclusiv cele off-air, este vorba despre Festivalul Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova și ar trebui să amintim aici faptul că aveți pentru acest festival un parteneriat remarcabil, pentru că el se desfășura sub înaltul patronaj al Alteței Sale Regale Margareta a României...


Ovidiu Miculescu: Este prima ediție a acestui festival internațional de teatru radiofonic. Este un act de curaj, acesta, pe care noi îl facem. Sunt câteva festivaluri de teatru radiofonic în lume, nu multe, dar de un nivel calitativ foarte bun. Teatrul radiofonic este unul dintre brandurile noastre, un pilon important. Așa că, practic, am decis să inițiem și să demarăm acest festival, care, iată, se concretizează. Suntem foarte onorați de faptul că este alături de noi Casa Regală a României, prin Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, care a acceptat să ne acorde înaltul său patronaj. Practic, între 30 septembrie și 5 octombrie, se desfășoară audițiile și dezbaterile cu juriu și creatorii programelor înscrise în concurs. Juriul acestei prime ediții a festivalului Grand Prix Nova e format din personalități și profesioniști de renume excepțional. De exemplu, Niels Heyerdahl este președintele Academiei Norvegiene pentru Limbă și Literatură și președinte al juriului. Mai e Alison Hindell, redactor-șef al Departamentului Teatru de la BBC - știm că BBC este excepțional în ceea ce înseamnă teatrul -; Ljubo Pauzin, directorul Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic și Documentar de la Hvar, Croația; Alexandru Darie, un actor bun, un regizor excepțional și directorul Teatrului Bulandra. Mai este și Ilinca Stihi, directorul Departamentului Teatru din cadrul SRR, unul dintre anagajații pe care orice om care conduce o instituție și l-ar dori, este o persoană cu un talent absolut extraordinar, confirmat de premiile pe care le-a câștigat, ultimul este premiul la Festivalul de la NRK (radioul public norvegian), iar acum o piesă i-a fost selectată într-o altă competiție, în zona asiatică, este un om pentru care eu am tot respectul, un om modest, dar talentat și foarte performant, voluntar, genul acela de oameni care fac lucrurile să se miște. Gala de premiere va avea loc vineri, 4 octombrie, la Palatul Elisabeta, în prezența ASR Margareta, iar închiderea festivalului se va face pe scena Teatrului de Comedie, sâmbătă, 5 octombrie, ora 19:00, cu piesa "Ce știa orașul", un scenariu de Mihai Lungeanu, după textul "Ce știa satul", de Ion Valjean, prima piesă difuzată de Radioul public, în 1929, la Teatrul radiofonic, care se năștea în acel moment. Și dacă ne-am gândit să mergem pe acest concept a fost ca să închidem acest cerc la 84-85 de ani. Așa cum Hurmuzescu, la vremea lui, a fost un inovator și un om cu o viziune excepțională, sperăm că gesturi asemeni celor ale lui vor asigura viitorul acestei instituții fundamentale pentru România. Există niște cercuri care se închid în viața noastră, în istorie, lucruri și evenimente care au ciclicitate... și există momente de evaluare și de restartare, cu obiective mai ambițioase, cu organizări mai bune și cu posibilitatea de a atinge aceste obiective. În festival sunt multe piese din țări de pe întreg mapamondul, sunt spectacole radiofonice reprezentând 27 de posturi de radio din 22 de țări din Europa, Asia și America de Sud.


Jurnalul Național: Nu vă este teamă de bariera de limbă?


Ovidiu Miculescu: Nu, pentru că există un regulament foarte clar. Nu avem teamă de limbaj, pentru că se judecă pe scripturi, de oameni care știu...


Jurnalul Național: Și o emoție transmisă într-o limbă necunoscută poate fi un argument în plus pentru un premiu...


Ovidiu Miculescu: În același timp, în paralel cu festivalul de teatru radiofonic, SRR va fi și gazda celei de-a 25- a ediții a Juriului Internațional Grand Prix, marele premiu al Radioului organizat de Uniunea Internațională de Radio și Televiziune. Acest important organism internațional de cooperare audiovizuală, care își desfășoară activitatea sub egida UNESCO, a acceptat invitația de a-și desfășura în România lucrările de jurizare, fiind unul dintre cele mai vechi și prestigioase premii internaționale, care pune în valoare creativitatea în domeniul radiofonic. Peste 130 de programe de radio, reportaj, documentar, anchetă, interviu, vor intra în competiție la București, venind din întreaga lume.


Jurnalul Național.: Am atins cele mai multe dintre aspectele activității SRR. Mai e un domeniu despre care n-am vorbit. Este Agenția Rador. Există o ușoară confuzie între Rador-ul din 1920 și cel de acum. Cel interbelic era o agenție de știri care nu avea nimic cu radioul. Cel de acum a fost înființat în 1990. Ce înseamnă o agenție de presă pentru Societatea Română de Radiodufuziune?


Ovidiu Miculescu: Rador în acest moment este ceea ce putem numi mai mult o agenție de monitorizare a presei. La capitolul generare de știre proprie încă nu este acolo unde ar trebui să fie. Rador e foarte bun pe monitorizare de publicații, posturi de radio și tv, peste 400 de posturi, livrează produs jurnalistic de acest gen foarte complex și serios și constituie, bineînțeles, pentru Departamentul de Știri al Radio România, o sursă. În acest moment el nu e ceea ce se cheamă o agenție clasică de știri. 80-90% e o agenție de monitorizare a presei. Tindem spre acest obiectiv, nu e simplu, dar încercăm. Radorul generează un produs bun, este un partener serios, reacția este rapidă. Cred că suntem cei mai buni din piață și cei mai credibili în acest moment. Credibilitatea este una din calitățile cele mai importante pe care SRR o declină, prin toate segmentele ei, fie că se cheamă editură, evenimente on-air sau off-air.


Jurnalul Național: Doar o întrebare aș mai vrea să vă pun, una care se referă la viitor; nu neapărat la viitorul SRR. Pentru că sunteți un profesionist în acest domeniu larg al jurnalismului, ați făcut în cariera dvs. și presă scrisă, și tv, și radio, inevitabil articolele sau documenatrele dvs. au ajuns și pe internet, deci putem spune că sunteți prezent și în mediul online, aș vrea să știu care considerați că este destinul presei, al presei românești, în condițiile în care criza aceasta e ca în spațiul mioritic al lui Blaga, cu dealuri și văi, în condițiile în care se înmulțesc mijloacele mai rapide de difuzare a informației...?


Ovidiu Miculescu: Există două condiții fundamentale pentru ca media, în general, inclusiv la noi, să reziste. Accesibilitatea și mobilitatea. Oamenii trebuie să aibă acces instantaneu la informație de calitate și să poată să facă acest lucru oriunde sunt. Orice încercare sau insistare pe fixarea consumatorului de media este perdantă. Viteza de circulației a crescut. Oamenii au devenit foarte mobili. Device-urile care apar se duc spre aceste platforme comune. Un singur device, un singur aparat pe care primim imagine, text, muzică și date este foarte aproape și, iată, deja e prezent în viața noastră. Dacă media, indiferent care e ea, nu se adaptează rapid la acest curs, nu va rezista. Dacă acum 7-8 ani, cineva spunea că presa scrisă va avea o problemă mare vizavi de internet, mulți probabil râdeau, lucrurile azi se întâmplă. Nici radioul nu e scutit de griji, pentru că devine esențială capacitatea de a merge cu ascultătorul acolo unde e el. Modelul radioului din bucătărie, de pe frigider, nu prea mai funcționează. Clientul preferă medii cu o răspândire instantanee, extrem de largă. Vizavi de ceea ce se întâmplă în România, părerea mea personală e că lupta cu tabloidizarea, cu lucrurile facile care trăiesc o zi sau două, trebuie dusă în continuare, pericolul după părerea mea este mare, eu cred că până la urmă decantarea se va face, dar pentru asta cineva trebuie să apere aceste valori, serios, responsabil, dedicat. Este un mare handicap această competiție pentru publicitate, pentru bani, a mediilor private, de aici apar compromisurile, fie economice, fie politice, atât timp cât media va avea butonul de comandă altundeva decât în propria curte, vor fi probleme. E o luptă dură, pragmatică, și care de multe ori nu se vede, or, aici, cred, serviciul public are un rol import.


Jurnalul Național: Rămâne străjerul...


Ovidiu Miculescu: Da. Este cam singur. Și nu este ușor. Mai ales că sunt voci care atacă din diverse motive această instituție. Trebuie să ne vedem de drumul nostru, să rămânem consecvenți misiunii publice; oamenii din media serioasă, responsabilă, nu trebuie să cedeze, știm cu toții, nu sunt bani, salariile sunt mici, satisfacțiile profesionale sunt și ele rare, dar dacă cedăm cred că alunecăm fără întoarcere pe acea pantă pe care nu ne-o dorim. Este un război de anduranță, pentru că iată, lucrurile, după 23 de ani, nu s-au decantat încă și trebuie luptat. Și e o luptă care face victime. Dar știți foarte bine, presa nu înseamnă numai un loc de muncă, nu poți fi jurnalist între ora 8 și 16 sau 9 și 17. Mai ai nevoie de ceva. Și de cele mai multe ori acel ceva poate să facă diferența. Acest lucru trebuie înțeles foarte bine. Presa distruge sau consumă vieți, presa îngreunează vieți, nu e o profesie ușoară, dar atât timp cât voi fi implicat în viața asta și în zona de media, cel puțin eu sunt extrem de determinat de a nu renunța la aceste valori simple, puține, dar fundamentale.


Jurnalul Național: Spuneați că SRR nu este un hobby, ci o industrie, însă pentru cel care lucrează în sistem cred că meseria lui trebuie să fie și pasiune, nu doar o meserie în care timpul este normat și atât.


Ovidiu Miculescu: Absolut.


Jurnalul Național: E o diferență între o companie și oamenii ei, din punctul de vedere al abordării...


Ovidiu Miculescu: Sigur că da. Știți cum e? Biserica nu înseamnă ziduri, ci credincioșii. Zidurile fără oameni nu înseamnă nimic. Această instituție o reprezintă oamenii ei. Dar, având în față această luptă, acest "aproape război", cu partea urâtă a media, a presei, trebuie să fii foarte bine pregătit. În confruntări complicate nu înving decât cei bine pregătiți, pragmatici, care știu exact ce au de făcut. Am o nostalgie a perioadei în care nu eram în partea administrativă a presei. Mi-am ales o profesie culturală, mă rog, absolvind IATC, deci mi-am făcut din cultură și apoi din presă o meserie. Lucrurile astea nu le faci ca să ai un serviciu. Exact cum spuneați dvs., e vorba despre pasiune și știți că asta arde, dar e opțiunea pe care fiecare o avem. Partea administrativă are alte lucruri bune, dar mult mai puține și v-o spun cu toată deschiderea.


Jurnalul Național: Vă rog să încheiem cu câteva gânduri pentru profesioniștii din Societatea Română de Radiodifuziune, la acest ceas aniversar.


Ovidiu Miculescu: Știți cum e, în aceste cuvinte puține, de fapt, încap lucruri foarte complicate. Eu vreau să îi felicit pe colegii mei din SRR, să le transmitem un mesaj de colegialitate și de respect, lor și colaboratorilor cu care noi lucrăm, mizez pe ei în acest demers și sunt absolut sigur că într-o zi vom înțelege cu toții că performanța este cea care face diferența.


Jurnalul Național: Dle președinte-director general Ovidiu Miculescu, permiteți-mi să le spun și eu "La mulți Ani!" colegilor dvs., Societății Române de Radiodifuziune și să vă doresc să aveți viziune și sfetnici buni, cu care să deschideți un nou drum prin decenii.


Ovidiu Miculescu: Un drum util și dedicat sută la sută acestor concetățeni și oameni prin care trăim și care ne asigură traiul. Lor trebuie să le întoarcem munca noastră, programe și emisiuni de cea mai bună calitate.


Jurnalul Național: Ar trebui să spunem "La Mulți Ani!" și publicului SRR.


Ovidiu Miculescu: Mi-aș dori și categorii mai tinere de public. Lucrăm în sensul acesta. Vreau să vă mulțumesc în numele meu și în numele lor. Să știți că vom fi aici, această instituție va rămâne în continuare, indiferent de cei care vremelnic o conduc. Și în același timp aș vrea să vă transmit un mesaj vizavi de acea parte de presă serioasă scrisa care se face în România și eu sunt convins că Jurnalul Național este în această categorie, dovadă stau, exact ca și la noi, cei care vă citesc.

Modernizare, Adaptare, Inovare


Un prim rezultat al eforturilor de modernizare a posturilor Radio România, începând din iulie 2012, a fost creșterea audienței, SRR devenind lider de piață. Un al doilea pariu câștigat a fost echilibrarea situației financiare, reușindu-se ca de la o pierdere de 1,5 milioane lei, în iulie 2012, Radio România să înregistreze, la mijlocul acestui an, un plus de 4 milioane de lei. În ceea ce privește conținutul editorial, s-a adaptat și îmbunătățit formatul muzical și s-au modernizat și fluidizat fluxurile editoriale și de producție. Ar trebui notate succesele remarcabile ale mai multor festivaluri și participări ale Orchestrelor și Corurilor Radio România în festivaluri internaționale, continuarea marilor proiecte culturale și inițierea altora noi, așa cum este Festivalul Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, deschis chiar în aceste zile. Au apărut și primele rezultate în ceea ce privește Radio Chișinău, postul de radio deschis de SRR în Republica Moldova. Dacă ar fi să sintetizez în câteva cuvinte realizările primului an de mandat al domnului Ovidiu Miculescu la Radio România, aș putea spune: Modernizare, Adaptare și Inovare./atataru



Arhiva : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro