Ascultă e-teatru

Arhiva TNR în presă

Trei povești de L. F. Baum, în premieră la Radio România Cultural

Vineri, 2 Noiembrie 2012
 

București, 2 nov 2012/Agerpres/ - Radio România Cultural transmite sâmbătă, 10 noiembrie, la Teatrul Național Radiofonic pentru Copii o triplă premieră absolută cu trei spectacole realizate după poveștile lui Lyman Frank Baum: 'Humpty Dumpty', 'Bomboanele fermecate' și 'Fetița care avea un urs'.

Textele lui Baum, cunoscut publicului din România ca autor al 'Vrăjitorului din Oz', au fost traduse și dramatizate în limba română de Sanda Socoliuc, care este și producătorul celor trei spectacole. Direcția de scenă i se datorează lui Toma Enache, regia tehnică - Mirelei Georgescu și regia de studio - Milicăi Creiniceanu, precizează Radio România Cultural într-un comunicat emis vineri.

Annemary Ziegler, Ion Haiduc, Eugen Cristea, Liliana Pană, Teodora Calagiu Garofil, Adrian Anghel, Liviu Cheloiu, Malina Tomoioagă, Armand Calotă, Cristina Cabel sunt actorii care dau viață personajelor lui Frank Baum. Din distribuții fac parte și doi copii: Ana Maria Țoghină, 'care, la cei opt ani împliniți de curând, joacă rolul principal din 'Fetița care avea un urs' cu degajarea proprie unei actrițe experimentate' și Laura Creiniceanu, elevă în clasa a cincea, 'foarte convingătoare parteneră de 'scenă radiofonică' a actorilor profesioniști'.

Stelică Muscalu (în 'Humpty Dumpty' și 'Bomboanele fermecate') și Patricia Prundea (în 'Fetița care avea un urs') semnează regia muzicală.

Avanpremiera celor trei spectacole dedicate copiilor și nu numai va avea loc pe 5 noiembrie.

Americanul L.F. Baum (1856-1919) a scris, cu har și o originalitate, multă literatură dedicată copiilor. A fost un mare om de teatru, nu atât prin scenarii proprii, cât, mai ales, prin felul în care i-a susținut pe unii dintre contemporanii săi din domeniul scenei.

Arhiva : 2020 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro