Ascultă e-teatru

Arhiva Radio Fiction Desk / Evenimentele anterioare

''Radio Fiction Desk'' la Colegiul Național ''Iulia Hasdeu'' din București

Miercuri, 20 Mai 2015
 

Miercuri, 20 mai, începând cu ora 14.00, a avut loc cel de-al treilea workshop al proiectului „Radio Fiction Desk” realizat de Radio România prin Centrul Cultural Media - Teatrul Național Radiofonic, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, la care au participat elevi - actori de la Colegiul Național „Iulia Hasdeu”. Pe lângă echipa de realizatori, la această întâlnire a luat parte și cunoscuta actriță a Teatrului ”Național I.L.Caragiale”, Magda Catone.

Trupa de teatru a Colegiului Național „Iulia Hasdeu” va intra în concurs cu piesa „Rusaliile" o adaptare după Vasile Alecsandri.

„Radio Fiction Desk” este un proiect special care își propune colaborarea cu  trupe de actori, formate din elevi ai liceelor bucureștene, pentru a realiza spectacole de teatru radiofonic.

Proiectul se va derula pe parcursul acestui an, în ediții succesive, la patru unități de învățământ bucureștene: Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, Colegiul Național „Iulia Hasdeu” și Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”. Elevii actori, din cadrul fiecărei trupe vor fi îndrumați de o echipă a Redacției Teatru, dar și de personalități ale scenei teatrale din România – colaboratori ai Teatrului Național Radiofonic,  care îi vor iniția în secretele producției de teatru la microfon.


La finalul fiecăruia dintre cele patru stagii de pregătire, elevii înregistrează piesele de teatru care vor fi postate pe site-ul tnr.srr.ro, pagina radiofictiondesk.srr.ro și pe site-ul www.eteatru.ro, în succesiunea realizării lor. Aici vor putea fi ascultate și notate de către colegii lor elevi, de profesori dar și de oricare alți iubitori ai teatrului radiofonic. Aprecierilor publicului i se vor alătura cele ale unui juriu de specialitate pentru a stabili câștigătorii, care vor fi premiați într-o gală specială ce va avea loc  în luna decembrie a acestui an.

Spectacolele radiofonice deja înregistrate pot fi ascultate și votate pe pagina radiofictiondesk.srr.ro Acestea sunt: "Dascăli și... școleri", dramatizare din Momente și Schițe, de I.L. Caragiale - interpretată de elevi ai Colegiului Economic "Virgil Madgearu" și “Simț enorm și văz monstruos”, ce are la bază proza fantastică a lui I. L. Caragiale, interpretat de elevi de la Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”.

Partener: Teatru Odeon

https://www.facebook.com/RadioFictionDesk


Arhiva : 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 |
Copyright © 2000 - 2017 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro